Iohannis: Relaxarea începe din 15 mai: fără mască în spațiul public, fără restricții de noapte, magazinele revin la program normal

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, primele măsuri de relaxare care vor intra în vigoare chiar din acest weekend, din 15 mai. Cele mai importante măsuri sunt cele referitoare la ridicarea obligativității purtării măștii în spațiul public și renunțarea la restricțiile de circulație pe timpul nopți.

Șeful statului a afirmat că pandemia nu s-a terminat, însă prin vaccinare se reduce și va dispărea. „Trebuie să ne gândim la România post pandemică și nu-mi doresc să fie o țară ca înainte de această pandemiei,” a declarat Klaus Iohannis, care la începutul discursului său a făcut o scurtă trecere în revistă a ceea ce s-a întâmplat în ultimul an.

Vom avea o relaxare pas cu pas. Acești pași sunt influențați de rate de incidență și gradul de vaccinare. Dacă vrem mai multe relaxări, trebuie să ne vaccinăm.

Din 15 mai se elimină portul măștii în exterior, cu câteva excepții: stațiile de transport în comun, piețele, târgurile

Următoarea măsură: se elimină restricțiile de circulație noapte iar magazinele nu vor mai avea reduceri de program, practic vor reveni la programul normal.

Nunți, botezuri, mese festive: din 1 iunie în exterior pot participa maxim 70 de persoane, în interior maxim 50 de persoane. Dar dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate se renunță la restricționarea numărului de participanți.

Șeful statului s-a întâlnit joi, la Palatul Cotroceni, de la ora 16.00, pe premierul Florin Cîțu, ministrul de Interne, Lucian Bode, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, precum și pe șeful DSU Raed Arafat.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri