Christian Eriksen tocmai a fost operat. Intervenția a venit în urma accidentului pe care l-a avut în timpul meciului Danemarca – Finlanda de la EURO 2020. Fotbalistul a suferit un stop cardio-respirator chiar pe teren.
Christian Eriksen a fost operat într-un spital din Copenhaga. Gazzetta dello Sport anunță că operația a fost efectuată cu succes.
Medicii i-au implantat lui Erikson un defriblitator cardiac intern care să-i monitorizeze permanent ritmul bătăilor inimii.
Christian Eriksen va fi externat din spital vineri.
Întrebarea este dacă Eriken va mai putea juca fotbal. Sanjay Sharma, cardiologul care l-a monitorizat pe Christian în perioada 2013 – 2020, când danezul a jucat la Inter, este sceptic că Eriksen va mai putea juca. Acesta susține că există riscul unui recidive.
„Dacă așa ceva s-a petrecut în urma unui efort intens la un meci de fotbal de cel mai înalt nivel, niciun medic nu ar dori ca acest episod să se repete. Dar asta nu înseamnă că viața lui în fotbal se încheie. Poate deveni antrenor, comentator, poate fi implicat și în alte funcții.
Probabil el nu a conștientizat ce s-a întâmplat, mai are nevoie de timp să proceseze. Dar eu cred că va fi extrem de dificil ca el să mai continue să joace la Inter după ce s-a întâmplat. Sunt și țări care impun restricții în acest sens”, a recunoscut Sanjay Sharma, într-un interviu acordat AS.