Administrația Națională de Meteorologie a emis noi mesaje de atenționări meteo cod galben de instabilitate atmosferică și caniculă valabile pentru mai multe zone din țară.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ – COD GALBEN
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
Interval de valabilitate: 28 iunie, ora 12:00 – 28 iunie, ora 22:00
Zone afectate: conform textului și hărții
În intervalul menționat, în nordul Munteniei, în sud-vestul Moldovei și în zona Carpaților Orientali și Meridionali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată care se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină și vijelii. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși local 20…40 l/mp.
Notă: manifestări de instabilitate atmosferică vor mai fi pe alocuri și în Transilvania, Oltenia, Dobrogea, sudul și estul Munteniei și restul Moldovei.
COD GALBEN
Fenomene vizate: disconfort termic accentuat și caniculă
Interval de valabilitate: 29 iunie, ora 12:00 – 30 iunie, ora 22:00
Zone afectate: conform textului și hărții
În intervalul menționat, în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, vestul Maramureșului și sud-vestul Transilvaniei, disconfortul termic va fi accentuat, pe arii exinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități și local va fi caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 33 și 37 de grade, iar nopțile vor fi tropicale și temperaturile minime se vor situa frecvent peste 20 de grade.
Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, mai ales după-amiaza și seara în zonele de deal și de munte și pe alocuri în restul teritoriului.
Joi (1 iulie), instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea regiunilor, dar disconfortul termic se va menține accentuat în sudul și estul teritoriului.
Sursa: Realitatea Zilei