PSD va declanșa o campanie de strângere de semnături pentru plafonarea prețurilor la gaze și curent

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a anunțat, luni, că partidul său va declanșa o campanie de strângere de semnături care are ca scop plafonarea preţurilor la gaze şi la energie electrică.

”Am hotărât împreună cu colegii din Biroul Permanent Naţional să declanşăm o campanie de strângere de semnături pentru plafonarea preţurilor la gaze şi la energie electrică. Vineri am depus iniţiativa noastră în Parlament, cu 157 de semnături, adică toţi parlamentarii membri ai PSD, deputaţi şi senatori. Aceste dezbateri trebuie să fie extrem de rapide, de aceea am cerut procedură de urgenţă, şi foarte serioase, pentru că este o mare aşteptare. Această campanie de strângere de semnături are rolul de a sensibiliza parlamentarii de la celelalte partide politice, fie că vorbim despre PNL, despre UDMR, despre USR PLUS sau AUR”, a spus Oprea într-o conferinţă de presă, la finalul Biroului Permanent Naţional al PSD.

Purtătorul de cuvânt al social-democraților a mai anunțat că reprezentanții PSD se vor întâlni, miercuri, cu cei ai marilor organizații patronale care reprezintă întreprinderile mici şi mijlocii din România, pentru a analiza măsurile care pot fi luate pentru sprijinirea acestora.

”Avem o iniţiativă legislativă pregătită şi o vom discuta împreună cu reprezentanţii IMM-urilor, astfel, într-un timp foarte scurt, poate săptămâna aceasta, să depunem şi această iniţiativă în Parlament”, a adăugat Oprea.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri