Astăzi începe administrarea celei de-a treia doze de ser anti-Covid

Autoritățile din România au lansat marți, pe 28 septembrie, o nouă etapă a campaniei de vaccinare anti-Covid. De azi, persoanele imunizate cu schema completă de cel puțin șase luni pot solicita administrarea celei de-a treia doze.

Autoritățile spun că administrarea acestei doze este ferm recomandată persoanelor vulnerabile cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare. De asemenea, administrarea dozei a treia este recomandată persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social și din învățământ.

Doza de rapel va fi efectuată numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema inițială. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna). “Având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel. Detaliile privind această recomandare vor fi stabilite în perioada următoare, pe măsură ce vor fi disponibile noi date științifice”, au anunțat săptămâna trecută autoritățile centrale.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri