VIDEO Mirel Rădoi și-a anunțat plecarea de la echipa națională

Naționala de fotbal a României a ratat, duminică seară, calificarea la barajul pentru Cupa Mondială. Tricolorii au încheiat pe locul 3 Grupa J a preliminariilor, scrie Realitatea Sportivă. 

La finalul meciului cu Liechtenstein, selecționerul Mirel Rădoi a anunțat că nu va mai continua pe banca tehnică a naționalei de fotbal a României. România a învins cu 2-0 Liechtenstein, în deplasare, însă şi Macedonia de Nord s-a impus, scor 3-1 în faţa Islandei, astfel că a ajuns la baraj.

Această campanie este un eșec personal, pentru că n-am reușit să terminăm în primele două locuri. Este ultima mea conferință de presă din postura de selecționer. Este o decizie normală, din moment ce nu am reușit să mă clasez pe primele două locuri. Este totul clar pentru mine, asta e cel mai bun lucru pe care îl pot face. Nu este o demisie, contractul se termină la finalul acestei luni. Nu mi-a fost ușor să iau decizia asta.

Macedonia de Nord s-a calificat la baraj datorită victoriei din Germania. Sunt multe lucruri pozitive, dar cel mai negativ este că n-am terminat pe locul 2. Ne-am pus amprenta pe multe meciuri, s-a realizat acest schimb de generație și cred că mai sunt mulți jucători care pot face pasul spre echipa națională: Racovițan, Drăgușin, mulți jucători de la U21. Cred că următoarea campanie de calificare pentru EURO cred că poate să fie una accesibilă pentru noi, dacă nu se va pune presiune pe echipă în Liga Națiunilor. Conform contractului, nu ne-am clasat pe primele două locuri.

Dacă contractul era pe o perioadă mai lungă de timp, probabil altfel era situația. Cine va veni în locul meu ar trebui să aibă un contract mai lung de timp. Am mai fost la FCSB, m-am certat cu nașul o dată, cum ce să fac, să mă duc și să mă cert din nou?„, a spus Mirel Rădoi, după victoria din Liechtenstein.

 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri