Sindicaliştii din Alro anunţă un protest, în penultima zi a anului

 Sindicaliştii din cadrul Alro Slatina organizează un miting de protest, în penultima zi a anului, după anunţul conducerii de diminuare a capacităţii de producţie din cauza creşterii preţului la energie.

Potrivit unui comunicat remis de Sindicatul Liber Aluministul, în data de 30 decembrie 2021, între orele 14.30 şi 17.00, va avea loc un miting de protest în fața sediului Alro SA la care vor participa angajații întreprinderii.

„Avem în vedere situația disperată în care ne aflăm ca urmare a faptului că în data de 27.12.2021 Consiliul de Administrație al ALRO SA a luat hotărârea ireversibilă ,, de distrugere a aluminiului românesc” prin închiderea a 60% din capacitatea de producție, aceasta datorându-se energiei electrice extrem de scumpe și din cauza lipsei cantității necesare pentru menținerea fluxului de producție”, transmit reprezentanţii sindicatului.

Peste 1.000 de angajaţi ar urma să intre în şomaj tehnic, mai arată sursa citată.

„Totodată se naște un fenomen imposibil de oprit și anume, trimiterea a peste 1300 de angajați în șomaj tehnic oferindu-le acestora și familiilor lor sărăcie, pentru că nu va mai fi posibilă angajarea lor și redeschiderea capacităților închise, chiar daca conducerea declarativ o face, întrucât investițiile pentru repornire sunt de ordinul sutelor de milioane de dolari. Demersurile făcute de conducere și sindicate la Președenția României, Guvernului României, în special domnului Prim Ministru Nicolae Ciucă, Ministrului Energiei , Ministrului Muncii, Ministrului de Finanțe, Ministrului Economiei,  Prefectului Județului Olt, se pare că nu au fost luate în considerare pentru ca nu am primit niciun ajutor care să încerce să reglementeze într-un fel sau altul situația creată la ALRO S.A . cu implicații în întreaga economie”, mai arată sindicaliştii.

Sursa: Realitatea de Olt

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri