Marius Budăi, veste bună pentru pensionari – Recalcularea tuturor pensiilor, până la finalul anului 2022

Ministrul Muncii, Marius Budăi, vine cu un anunț important pentru pensionari, în exclusivitate, la Realitatea PLUS. Acesta susține că, până la finalul anului, toate dosarele de pensii vor fi recalculate. 

Autoritățile sunt la jumătatea drumului în reclacularea dosarelor de pensii în România. Până acum, 2,3 milioane de dosare au fost introduse în sistemul informatic, a anunțat ministrul Marius Budăi, în exclusivitate, la Realitatea PLUS. 

„Deja peste 2,3 milioane de dosare sunt introduse intr-un sistem informatic unde am separat perioadele contributive față de perioadele asimilate, sporurile care nu au fost cu caracter permanent și nu au fost luate în calcul, față de sporurile care au fost luate în calcul, astfel încât noi, când terminăm asistența tehnică cu Banca Mondială, când terminăm acest contract cu Banca Mondială și acest contract de reformă de reformă, să putem imediat să trecem în recalculare”, a anunțat Marius Budăi.

Întrebat despre termenul-limită pentru reevaluarea dosarelor și dacă totul este „în grafic”, ministrul Muncii a spus că acesta este la sfârșitul acestui an.

„31 decembrie 2022. Păi dacă suntem la nici jumătatea anului și deja peste jumatate din dosare sunt facute, sper să ne apropiem. Sa zicem ca se va prelungi cu două săptămâni. Eu nu cred că se va prelungi, dar… suntem acolo”, a mai spus Marius Budăi, în exclusivitate, la Realitatea PLUS.

Sursa: Realitatea Financiara

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri