Zelenski: Iniţiativa pentru cereale va continua, şantajul rusesc se dovedeşte a fi inutil

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a salutat revenirea Rusiei în acordul de export de cereale susţinut de ONU, la doar câteva zile după ce Kremlinul a ameninţat că se retrage, drept un „rezultat diplomatic semnificativ” pentru Ucraina şi „întreaga lume”, scrie The Guardian.

„Implementarea iniţiativei de export de cereale va continua”, a spus Zelenski în discursul său de miercuri seara.

Rusia a declarat iniţial că va abandona acordul intermediat care a permis exporturile de cereale din Ucraina prin Marea Neagră, în urma unui atac dramatic cu drone asupra navelor sale de război în portul Sevastopol. Ministerul rus al Apărării s-a declarat mulţumit că a primit garanţii „suficiente” din partea Kievului că nu va folosi coridorul maritim pentru a efectua atacuri.

„Am cerut asigurări şi garanţii de la partea ucraineană că nimic de genul acesta nu se va mai întâmpla, că aceste coridoare umanitare nu vor fi folosite militar”, a declarat miercuri preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, în timpul unei întâlniri video cu consiliul său de coordonare.

Cu toate acestea, Zelenski a spus că apelul Kremlinului pentru garanţii a arătat „eşecul agresiunii ruse”, remarcând: „Şantajul rusesc nu a dus nicăieri”. 

După opt luni de război, „Kremlinul spune că a cerut garanţii de securitate de la Ucraina”, a spus el. „Acum două sute cincizeci şi două de zile, Rusia a cerut garanţii de securitate din partea Statelor Unite ale Americii. Sunt schimbări cu adevărat uimitoare. Acest lucru arată atât eşecul agresiunii ruse, cât şi cât de puternici suntem tu şi cu mine atunci când rămânem uniţi”. 

Decizia Rusiei de a se alătura coridorului de cereale al ONU a fost văzută ca o întorsătură umilitoare de către Ucraina şi aliaţii săi occidentali.

„Putin a fost din nou umilit… şantajistul de la Kremlin s-a făcut de râs în faţa lumii întregi şi s-a retras”, a scris Anton Gerashchenko, un consilier prezidenţial senior al lui Volodimir Zelenski, miercuri seară, pe Telegram.

Mikalio Podoliak, un alt consilier principal al lui Zelenski, a descris Rusia drept „un jucător de noroc într-un cazinou care a avut noroc de mai multe ori”, dar „a pariat pe tot… şi a pierdut”.

Secretarul britanic de externe James Cleverley a declarat că Vladimir Putin şi-a dat seama că „s-a împuşcat în picior” împiedicând navele să intre în porturile ucrainene.

„Putin trebuie să înceteze să mai folosească mâncarea ca armă”, a spus el. „Iniţiativa cerealelor trebuie să fie extinsă şi dincolo de noiembrie fără alte impedimente ruseşti”. 

Statele Unite au salutat restabilirea acordului şi au îndemnat Rusia să-l reînnoiască luna aceasta. 

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a lăudat mediatorii ONU şi turci, dar a spus că este important ca acordul „nu doar să fie repus în mişcare, dar să fie reînnoit mai târziu în această lună”.

Secretarul de stat Antony Blinken a mulţumit Turciei pentru eforturile depuse şi a reamintit Moscovei „importanţa aderării continue la acordurile intermediate de ONU şi angajamentele sale de a sprijini securitatea alimentară globală”, se arată într-un comunicat.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

Ultimele știri