Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri Legea privind introducerea disciplinei „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România”. Propunerea legislativă prevede introducerea în curricula şcolară de liceu a cursului «Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România».
Proiectul de lege pentru introducerea disciplinei despre Revoluţia din 1989, iniţiată de deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea, a fost adoptată în luna mai de Parlament. Propunerea legislativă prevede introducerea în curricula şcolară de liceu a cursului «Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România».
”După mai bine de treizeci de ani de la Revoluţia Română din 1989, devine absolut necesar ca elevii să beneficieze de o disciplină înscrisă în ciclul liceal, prin care să fie evocate schimbările de regim produse în decembrie 1989, datorate curajului iniţial al timişorenilor eroi care au pornit Revoluţia ca mişcare socială şi politică”, afirma prim-vicepreşedintele PNL Timiş, deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea, după votul din Parlament.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare introducerea în curricula şcolară/planurile-cadru de liceu a disciplinei „Istoria Revoluţiei de la Timişoara din 1989 şi a schimbării de regim din Decembrie 1989 în România”,
în scopul asigurării unei bune informări a elevilor despre cel mai important moment revoluţionar al istoriei noastre recente. Programa şcolară, manualele, materialele didactice şi metodologiile specifice pentru această disciplină se vor elabora de către Ministerul Educaţiei, în colaborare cu reprezentanţii organizaţiilor de revoluţionari.
Cadrele didactice care predau disciplina pot beneficia de pregătire profesională şi cursuri de perfecţionare de specialitate, se mai arată în lege.
Sursa: Adevarul Zilei