Atac cu dronă asupra aerodromului Kursk din Rusia

Un aerodrom din regiunea rusă Kursk, aflată în sud-vestul ţării, la graniţa cu Ucraina, a fost ţinta unui atac cu dronă care a incendiat un rezervor de stocare a combustibilului, a anunţat marţi guvernatorul, potrivit Reuters.

Un jurnalist al agenţiei de investigaţii Bellingcat a postat o înregistrare video care arată fumul ce se ridică din Kursk.

Guvernatorul regiunii Kursk, Roman Starovoit, care a făcut anunţul atacului pe Telegram, nu precizează de unde provine drona, dar lovitura vine la o zi după ce Rusia a acuzat Ucraina de atacuri cu drone asupra altor două aerodromuri militare aflate departe de graniţă.

Guvernatorul din Kursk spune că nu au existat victime în urma atacului şi că incendiul a fost „localizat”. Reuters precizează că nu a reuşit să verifice deocamdată aceste informaţii.

Luni, Ministerul rus al Apărării a declarat că Ucraina „a încercat să lovească” aerodromul Diaghilevo din regiunea Riazan şi aerodromul Engels din regiunea Saratov cu „drone de fabricaţie sovietică”. Dronele au fost interceptate, dar resturile au căzut şi au explodat pe aerodromuri, potrivit ministerului rus. Trei soldaţi au fost ucişi şi alţi patru au fost răniţi, iar două aeronave au fost avariate.

Ucraina nu a revendicat în mod direct responsabilitatea pentru niciunul dintre atacuri. Dacă se află în spatele lor, atacurile de luni ar fi cele mai îndepărtate de graniţă, în interiorul profund al teritoriului Rusiei, de când Moscova a invadat Ucraina la 24 februarie.

„The New York Times”, care citează un oficial ucrainean de rang înalt, a declarat că dronele implicate în atacurile de luni au fost lansate de pe teritoriul ucrainean, iar cel puţin una dintre lovituri a fost efectuată cu ajutorul forţelor speciale din apropierea bazei.

La rândul său, compania israeliană ImageSat International a transmis imagini din satelit care ar arăta urme de incendiu şi rămăşiţe în apropierea unui avion Tu-22M de la baza aeriană Diaghilevo.

Rusia susţine că a răspuns la atacurile de luni cu o „lovitură masivă asupra sistemului de control militar” şi asupra altor ţinte folosind arme de înaltă precizie trase din aer şi de pe mare, în care au fost lovite toate cele 17 obiective, a declarat Ministerul rus al Apărării.

Atacurile, care au aruncat din nou părţi ale Ucrainei în întuneric şi frig, s-au soldat cu cel puţin patru morţi, potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Acesta a mai spus că majoritatea celor aproximativ 70 de rachete trase de ruşi au fost doborâte de apărarea antiaeriană ucraineană.

Ucraina a avertizat că vor exista din nou pene de curent de urgenţă în mai multe regiuni, în timp ce repară pagubele provocate de atacurile cu rachete, despre care a spus că au distrus case şi au lăsat multe clădiri fără curent electric.

Statele Unite au anunţat că vor convoca joi o întâlnire virtuală cu directori din domeniul petrolului şi gazelor pentru a discuta despre modul în care pot sprijini infrastructura energetică ucraineană, potrivit unei scrisori văzute de Reuters.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri