Fost consilier de la Sănătate, acord cu DNA. Condamnat la doar un an şi patru luni de închisoare cu suspendare

Un fost consilier din cadrul Ministerului Sănătăţii, cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru trafic de influenţă, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei şi a primit o pedeapsă de un an şi patru luni de închisoare cu suspendare.

DNA a transmis, vineri, că a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu Dan Dumitrescu, la data faptelor consilier la cabinetul unui secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, la momentul punerii sub acuzare secretar de stat în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea unei infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată (patru acte materiale.

De asemenea, procurorii anticorupţie au sesizat instanţa cu un rechizitoriu privind un om de afaceri, cercetat pentru trei infracţiuni de trafic de influenţă.

“În perioada februarie – august 2016, inculpatul Dumitrescu Dan, în calitate de consilier în cadrul Ministerului Sănătăţii ce avea ca atribuţie principală „Coordonare Unitatea de Implementare Proiecte Europene, Relaţia cu Parlamentul”, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) foloase necuvenite (sume de bani şi alte servicii, printre care şi încadrarea soţiei pe un post de psiholog într-un proiect finanţat din fonduri nerambursabile) şi ar fi primit de la acesta, direct sau prin intermediar, suma totală de 67.000 lei”, a transmis DNA.

Procurorii au menţionat că Dan Dumitrescu a promis martorului respectiv că va interveni în cadrul unei agenţii naţionale şi în mai multe ministere, în vederea accesării, aprobării şi derulării în condiţii avantajoase a unor proiecte finanţate din fonduri europene pentru o asociaţie deţinută de martor, precum şi a deblocării unor sume de bani pentru proiecte aflate în derulare.

DNA a mai precizat că omul de afaceri trimis în judecată, în perioada august 2015 – ianuarie 2016, i-ar fi propus aceluiaşi martor să participe la mai multe licitaţii organizate de societatea sa în vederea obţinerii unor fonduri europene, pe care l-ar fi asigurat că le va şi câştiga, “în virtutea unei pretinse influenţe pe care primul susţinea că o are asupra unor funcţionari publici din mai multe ministere. În schimbul câştigării licitaţiilor, inculpatul i-ar fi pretins martorului remiterea unor sume de bani cuprinse între 34.000 euro şi 300.000 lei”, a mai afirmat DNA.

Sursa citată a menţionat că două dintre licitaţii au fost anulate, iar în cazul celei de-a treia, câştigată de firma martorului, după executarea contractului şi încasarea fondurilor europene, martorul a refuzat să-i remită inculpatului suma de 300.000 lei pretinsă anterior.

“Cu referire la acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu inculpatul Dumitrescu Dan, în prezenţa avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani”, a mai transmis DNA. 

Procurorii DNA au sesizat Tribunalul Bucureşti atât în privinţa acordului de recunoaştere, cât şi pentru rechizitoriul privindu-l pe omul de afaceri.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

Ultimele știri