Tren deraiat în Serbia. Peste 50 de persoane au fost intoxicate după scurgeri de amoniac

Cel puţin 51 de persoane au fost intoxicate, duminică seară, în regiunea Pirot din sud-estul Serbiei, după scurgeri de amoniac dintr-un vagon cisternă, ca urmare a deraierii unui tren, a anunţat primarul oraşului Pirot, potrivit AFP.

“Au fost semnalate 51 de cazuri de intoxicaţie. Şapte persoane au fost transportate la spitalul din Nis”, a declarat primarul Vladan Vasic.

El a precizat că pentru o parte a oraşului său cu 60.000 de locuitori s-a declarat stare de urgenţă, ceea ce înseamnă în special că şcolile sunt închise.

Trenul a deraiat duminică seară, ceea ce a provocat scurgeri de aamoniac şi dispersarea unei mari cantităţi de gaz în atmoosferă, a precizat Ministerul sârb de Interne, făcând apel către localnici să nu îşi părăsească locuinţele. Pe mai multe drumuri, traficul a fost întrerupt.

Trenul care a deraiat venea din Bulgaria. Incidentul a avut loc în afara zonei urbane şi la locul accidentului nu au existat răniţi.

S-a stabilit un perimetru de securitate de patru kilometri, din precauţie.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

Ultimele știri