Accident grav pe A6: Un bărbat a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD

Un bărbat este transportat la spital cu elicopterul SMURD, joi, după ce a intrat cu maşina într-un parapet de pe marginea autostrăzii A6, la nodul de urcare pe A1 de la Balinţ, judeţul Timiş. Traficul este oprit complet pe A6, dar şi pe sensul spre Bucureşti al A1.

Accidentul s-a produs pe autostrada A6, nodul de urcare pe A1, în zona localităţii Balinţ.

La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Lugoj cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD tip B. În sprijin a intervenit o ambulanţă S.A.J. cu medic şi elicopterul SMURD CS.

”După sosirea echipajelor de intervenţie s-a constatat că în accident a fost implicat un autoturism, în care se afla doar şoferul. În urma impactului, victima a rămas încarcerată (bărbat), în stare de inconştienţă, dar cu funcţii vitale. Victima a fost preluată de către elicopterul SMURD, pentru a fi transportată la spital”, a precizat ISU Timiş.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia rutieră este blocată pe sensul de mers Timişoara – Bucureşti al A1 şi oprită total pe autostrada A 6 Lugoj-Calafat, ce face legătura cu A 1 Deva-Nădlac. Valorile de trafic sunt în creştere.

Potrivit DRDP Timişoara, un conducător auto a lovit parapetul marginal pe breteaua de coborâre cu A6, iar traficul rutier este blocat pe sensul sensul către Margina-Deva.  Se estimează deschiderea completă a circulaţiei în jurul orei 11.00.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

Ultimele știri