Pasagerii autocarului implicat în accidentul de la Pasajul Unirii vor da în judecată autorităţile din Bucureşti şi agenţiile de turism

Pasagerii autocarului cu turişti greci implicat în accidentul de la Pasajul Unirii din Capitală afirmă că vor da în judecată autorităţile din Bucureşti şi agenţiile de turism, scrie publicaţia in.gr.

Autocarul pornise din Volos şi Larissa, cu 47 de turişti greci, nu a respectat limita de înălţime pe o arteră principală din Bucureşti şi s-a izbit de o grindă metalică. Aceasta a zdrobit acoperişul autocarului, iar ferestrele au fost sparte. Accidentul s-a soldat cu moartea unui bărbat de 53 de ani din Larissa.

Unul dintre pasagerii autocarului, Maria Thersiti, a declarat: ”Ne opream la fiecare 2,5 ore sau aşa ceva, în funcţie de locul unde găseam următoarea parcare, şi pauza era de 20 de minute. Având în vedere starea drumului, şoferul mergea încet, am înţeles cu toţii asta”.

Întrebată dacă va acţiona în justiţie, Thersiti a precizat: ”Cu siguranţă, aş vrea să fi fost toţi doar răniţi şi ca acea persoană să fie în viaţă. Din păcate, există o persoană care a murit şi pentru că în România au mai fost accidente în acelaşi loc, după ce trecem peste toate şi după înmormântare, ne vom organiza încet pentru a acţiona în justiţie împotriva ambelor agenţii de turism, din Volos şi Larissa, dar şi împotriva autorităţilor române”.

”Şoferul autocarului nu ştia exact unde sunt actele autocarului, aşa le spunea pasagerilor aşezaţi în partea din faţă”, a afirmat Thersiti.

Ea a explicat că una dintre agenţiile de turism a contractat autocarul şi şoferul, iar cealaltă a organizat restul excursiei.

Accidentul a avut loc vineri, în Pasajul Unirii din Capitală, fiind implicat un autocar care transporta cetăţeni greci. În urma accidentului, o persoană a decedat.

Patru din cele 13 persoane internate în spital au fost externate duminică.

Potrivit Brigăzii Rutiere, s-a deschis dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Brigăzii Rutiere sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

Un videoclip realizat dintr-un vehicul aflat în spatele autocarului plin cu cetăţeni greci arată că vehiculul schimbă banda cu câteva secunde înainte de accident, intrând într-o porţiune de drum în care vehiculele peste o anumită înălţime erau interzise, a relatat presa elenă.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

Ultimele știri