Zelenski: Trebuie să punem capăt agresiunii ruseşti chiar în acest an

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, în contextul în care ţara sa va primit vehicule blindate şi tancuri de producţie franceză, că nu trebuie amânată livrarea unor ”capacităţi defensive care pot grăbi înfrângerea statului terorist”. ”Trebuie să punem capăt agresiunii ruseşti chiar în acest an”, a subliniat el. Totodată, Zelenski a vorbit despre ”maratonul diplomatic” pe care îl desfăşoară, menţionând şi discuţia cu preşedintele României, Klaus Iohannis. ”Am făcut multe împreună pentru a proteja zona Mării Negre. Sunt încrezător că în acest an vom face şi mai multe”, a arătat el.

Zelenski a afirmat, în mesajul transmis miercuri seară, că sunt noi rezultate ”puternice” ale ”maratonului diplomatic”.

”Franţa duce sprijinul european pentru apărare pentru Ucraina la un nou nivel şi îi mulţumesc preşedintelui Macron. Vom primi mai multe vehicule blindate, în special tancuri pe roţi de producţie franceză. Acest lucru transmite un semnal clar către toţi partenerii noştri: nu există niciun motiv raţional pentru care Ucraina nu a primit încă tancuri de tip occidental. Şi acest lucru este foarte important pentru a restabili securitatea pentru toţi ucrainenii şi pacea pentru toţi europenii”, a arătat el.

Preşedintele Ucrainei a adăugat că, îniante de o nouă reuniune în format Ramstein, un astfel de semnal este deosebit de relevant.

”Trebuie să punem capăt agresiunii ruseşti chiar în acest an şi să nu amânăm niciuna dintre capacităţile defensive care pot grăbi înfrângerea statului terorist. Vehicule blindate occidentale moderne, tancuri de tip occidental sunt doar unele dintre aceste capacităţi-cheie”, a subliniat Zelenski.

El a menţionat că a discutat cu Mette Frederiksen, premierul Danemarcei, informând-o despre situaţia de pe linia frontului şi că Rusia plănuieşte un nou val de agresiune în lunile următoare. ”Trebuie să facem ca acest val să fie ultimul – nicio şansă de răzbunare pentru terorişti”, a punctat preşedintele ucrainean.

Zelenski a adăugat că a discutat miercuri şi cu preşedintele României.

”A fost o discuţie plină de semnificaţii, cu mai multe aspecte. I-am mulţumit preşedintelui pentru nivelul de cooperare la care am ajuns anul trecut. Acest lucru se aplică şi cooperării politice, de apărare şi economice. Am făcut multe împreună pentru a proteja zona Mării Negre. Sunt încrezător că în acest an vom face şi mai multe”, a arătat el.

Volodimir Zelenski a afirmat că va continua aceste activităţi diplomatice, ”acest maraton al negocierilor cu lideri ai statelor partenere şi prietenilor Ucrainei din lume”.

”Răspundem deja şi vom răspunde foarte concret şi eficient oricărei noi încercări a agresorului de a se mobiliza suplimentar şi de a mai arunca încă ceva spre Ucraina. Exact cu ceea ce este necesar pe câmpul de luptă şi pentru protecţia întregului teritoriu al statului nostru. Fiecare dintre partenerii noştri va avea informaţii exacte despre nevoile noastre de apărare. Şi toţi avem acelaşi obiectiv: să punem capăt agresiunii ruseşti cât mai curând posibil, să restabilim o pace de durată şi de încredere”, a adăugat el.

Zelenski a continuat spunând că Formula pentru Pace este discutată cu toţi liderii.

”Aceste sunt zece puncte clare. Toate elementele de securitate, integritatea noastră teritorială, retragerea completă a trupelor ruseşti de pe teritoriul Ucrainei şi garanţia deplină a justiţiei, aceasta înseamnă pedepsirea tuturor celor vinovaţi de această agresiune şi de crime împotriva Ucrainei şi a ucrainenilor, precum şi compensaţii pentru toate pagubele cauzate Ucrainei pe socoteala bunurilor statului terorist”, a detaliat el.

Preşedintele Ucrainei i-a lăudat pe luptărorii din direcţia Bahmut, pe grănicerii din detaşamentul Lugansk, care provoacă pierderi duşmanului şi îi împing pe ocupanţi din poziţiile de la periferia Bahmutului.

”Fiecare astfel de rezultat şi fiecare zi de eşec al inamicului în direcţia Bahmut şi în Donbas în general reprezintă o slăbire semnificativă a statului agresor. Ocupanţii amână data când se aşteaptă să captureze întregul Donbas de şase luni. Se aşteptau să facă asta până la Anul Nou – şi apărătorii noştri se dovedesc de succes din nou. Invadatorii îşi sporesc constant forţele în regiunea Doneţk – ei fac asta şi acum. Şi fiecare astfel de zi cu succese ale noastre este o nouă dovadă a nebuniei ideii înseşi de a ataca Ucraina. Dacă aceste veşti de pe front ar putea să redea simţul realităţii tuturor celor din Rusia, trebuie să ne asigurăm de asta pe cât posibil. Şi trebuie să înţelegem ce grea şi dureroasă este această sarcină. Dar nu poate fi altfel. Teroriştii trebuie să piardă în pofida a tot ceea ce încearcă să facă pentru a se întări”, a spus Zelenski.

El le-a mulţumit şi luptătorilor care rezistă în direcţia Soledar.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

Ultimele știri