Bogdan Aurescu: În aceste vremuri, ca şi acum 164 de ani, rolul şi contribuţia diplomaţiei şi a diplomaţilor rămân esenţiale pentru atingerea obiectivelor majore ale ţării noastre

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu afirmă marţi, într-un mesaj cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, că în aceste vremuri, ca şi acum 164 de ani, rolul şi contribuţia diplomaţiei şi a diplomaţilor, chiar şi în condiţiile unei veritabile „diplomaţii de război”, rămân esenţiale pentru atingerea obiectivelor majore ale ţării noastre, pentru consolidarea profilului internaţional al României ca stat activ, responsabil şi solidar, profund integrat în spaţiul european şi euroatlantic.

”Ziua Unirii Principatelor Române, eveniment istoric fundamental pentru parcursul naţiunii române moderne, ne oferă prilejul de a onora eforturile generaţiilor anterioare, care au luptat pentru idealul constituirii unui stat naţional unitar puternic, dar şi pentru recunoaşterea internaţională a acestuia. Totodată, Ziua Unirii Principatelor Române este un moment de referinţă în rememorarea şi reafirmarea angajamentului nostru faţă de principiile fondatoare ale României moderne: unitatea, solidaritatea, demnitatea şi coeziunea socială”, spune ministrul în mesaj.

Bogdan Aurescu afirmă că, ”într-un context internaţional dificil, marcat de aproape un an de agresiune ilegală, nejustificată şi neprovocată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, solidaritatea şi cooperarea continuă să fie esenţiale pentru a face faţă tuturor provocărilor, alături de apărarea valorilor democratice care ne definesc şi pe care trebuie să le protejăm, precum şi de susţinerea aplicării normelor dreptului internaţional şi a ordinii internaţionale bazate pe reguli”.

”În aceste vremuri, ca şi acum 164 de ani, rolul şi contribuţia diplomaţiei şi a diplomaţilor, chiar şi în condiţiile unei veritabile „diplomaţii de război”, rămân esenţiale pentru atingerea obiectivelor majore ale ţării noastre, pentru consolidarea profilului internaţional al României ca stat activ, responsabil şi solidar, profund integrat în spaţiul european şi euroatlantic de securitate şi valori, dar şi pentru protejarea bunăstării şi securităţii cetăţenilor români. Acest profil a fost întărit în condiţiile eforturilor multidimensionale de sprijin ale României pentru Ucraina şi pentru cetăţenii ucraineni, greu încercaţi în aceste momente”, a precizat ministrul de Externe.

”În calitate de şef al diplomaţiei române, subliniez şi în acest context ambiţia şi hotărârea diplomaţilor români de a continua să acţioneze pentru atingerea obiectivelor noastre de politică externă, în baza celor trei piloni fundamentali ai acţiunii noastre – creşterea profilului României în cadrul Uniunii Europene şi al NATO, întărirea şi extinderea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite -, precum şi de a identifica în continuare cele mai utile şi inovative instrumente de sprijin al securităţii, stabilităţii şi prosperităţii României şi cetăţenilor săi. În 2022, am celebrat 160 de ani de diplomaţie română modernă, constituită odată cu formarea primului Guvern şi a primei Adunări Legislative ale României unite, la 24 ianuarie 1862, evocând pe tot parcursul anului personalităţi şi valori fundamentale ale acţiunii diplomatice. Profesionalismul şi dedicaţia diplomaţilor care au marcat istoria instituţiei noastre şi care au contribuit la atingerea obiectivelor naţionale, dar şi voinţa fermă şi forţa acţiunii solidare a momentului istoric de la 24 ianuarie 1859 ne ghidează în îndeplinirea misiunii noastre, constituind în acelaşi timp idealuri şi repere pentru noi şi pentru generaţiile care ne vor urma. La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!”, mai afirmă Aurescu în mesaj.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

Ultimele știri