Ciolacu: Vom vota cât mai repede proiectul privind pensiile speciale, după ce vine raportul Băncii Mondiale

Marcel Ciolacu a precizat că Parlamentul va vota cât mai curând proiectul de lege privind pensiile speciale, în contextul în care miercuri apare raportul pe acest subiect de la Banca Mondială şi a reiterat că pensiile militarilor nu sunt pensii speciale.

Referitor la subiectul decarbonizarea, liderul PSD a spus că aşteaptă să vadă cu ce soluţii va veni Ministerul Energiei, dacă va fi o reglementare prin proiect de lege sau prin ordonanţă. De asemenea, Ciolacu a adăugat că aşteaptă să vadă ce variantă va propune Ministerul Justiţiei privind legea avertizorilor de integritate, dacă va fi făcută reglementarea prin ordonanţă sau nu.

 „Este o prioritate. Am găsit că erau pensiile speciale şi se va veni cu forma după ce Banca Mondială vom avea proiectul final şi raportul final. Şi vom veni categoric cu acele măsuri pentru a modifica în Parlament şi unde mai era blocajul, la decarbonizare? Aşteptăm de la Ministerul Energiei soluţia, ori prin ordonanţă, ori în Parlament şi avertizorul de integritate, la fel, aşteptăm din partea Ministerului Justiţiei o hârtie foarte clar ce vine de la Comisie. Jalonul este îndeplinit în momentul în care Comisia Europeană confirmă Sunt ferm convins că astăzi sau mâine o să îmi de la Ministerul Justiţiei ultimul punct de vedere al Comisiei şi va fi o modificare. Nu e o problemă că parlamentarii au muncit de trei ori la acest proiect”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni la Parlament.

Întrebat când va vota Parlamentul proiectul de lege privind pensiile speciale, reformă inclusă în PNRR, Marcel Ciolacu a răspuns: „Cât mai repede va ajunge proiectul de lege privind pensiile speciale la vot. După ce avem detaliile de la Banca Mondială, cât mai repede venim cu raportul. Da, nu numai eu, 22 de state membre ale UE consideră că pensiile militarilor nu sunt pensii speciale. Şi îmi menţin punctul de vedere”.

Chestionat cum pot fi aduse şi pensiile militarilor în zona de contributivitate, liderul PSD a replicat: „Sunt ferm convins că vom găsi soluţiile. De aceea am cerut un raport la Banca Mondială. Dar îmi menţin părerea – pensiile militarilor nu sunt pensii speciale”.

 

 

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri