Dominic Fritz, după accidentul în care au murit doi tineri de 19 ani: Refuz să mai tac şi să devin astfel complicele unui stat care ucide prin indolenţă

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a atras atenţia asupra numărului mare de depăşiri ale limitei de viteză în Pasajul Michelangelo din Timişoara, unde în noaptea de miercuri spre joi a avut loc un grav accident rutier în care şi-au pierdut viaţa doi tineri, o fată şi un băiat, de 19 ani.

”Refuz să mai tac şi să devin astfel complicele unui stat care ucide prin indolenţă. Ieri doi tineri de 19 ani au murit într-un accident terifiant la Pasajul Michelangelo. Probabil şoferul a ştiut că, indiferent de viteza cu care merge, nu va fi amendat”, a scris Fritz, într-o postare pe Facebook.

Edilul a precizat că au fost aproape 80.000 de depăşiri ale limitei de viteză în Pasajul Michelangelo din Timişoara, în doar 10 zile.

”78.796 de depăşiri (!) ale limitei de viteză în ultimele 10 zile, în Pasajul Michelangelo. Asta au înregistrat radarele amplasate de Primărie acolo. Maşina pe care o vedeţi în fotografie practic a zburat prin pasaj cu o viteză de 140 km/h, la începutul acestei săptămâni. Nu l-a amendat nimeni pe şofer, nu i-a suspendat nimeni permisul de conducere. Circulă în continuare. Avem pozele cu numerele de înmatriculare pentru fiecare din cei peste 78 de mii de şoferi care au călcat agresiv pedala de acceleraţie. Ce facem cu ele? Nimic. Suntem obligaţi să le ştergem după cel mult 30 zile, pentru că Poliţia Rutieră nu le poate folosi. Anul trecut am trimis toate datele la Poliţie. Rezultatul? O anchetă a Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a cărei ţintă e tot … Primăria (!). S-au apucat să cerceteze dacă am protejat destul datele personale ale şoferilor care nu respectă legea, dând aceste date poliţiei. Recunosc că uneori simt şi eu că trăim în Absurdistan. Un stat care se vrea el însuşi slab, cu frică să aplice reguli pentru toţi şi să-i sancţioneze pe cei care pun viaţa celorlalţi în pericol”, a arătat Fritz.

Primarul municipiului Timişoara a cerut public Poliţiei să găsească o soluţie pentru a înregistra radarele fixe şi Parlamentului şi Guvernului să legifereze aceste radare.

”Cer Poliţiei să găsească o soluţie să folosească datele înregistrate de radare şi să amendeze şoferii care pun în pericol vieţi. Nu putem ignora la nesfârşit aproape 240.000 de depăşiri ale vitezei lună de lună, într-un singur punct în Timişoara. Cer urgent Parlamentului şi Guvernului să clarifice şi să simplifice odată legislaţia şi să includă drumurile municipale într-un sistem de radare fixe care pot trimite amenzi automat. Câţi mai trebuie să moară ca să ieşim din aceasta impotenţă instituţională auto-impusă?”, a mai scris Fritz.

În noaptea de miercuri spre joi a avut loc un grav accident rutier în Pasajul Michelangelo din Timişoara. Doi tineri, o fată şi un băiat, de 19 ani au murit, iar şoferul, un tânăr de 18 ani care îşi luase permisul auto de mai puţin de trei luni, precum şi pasagerul din dreapta au fost răniţi.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

Ultimele știri