Anunț important făcut de Guvern! Executivul va susţine toate măsurile necesare pentru a proteja interesele asiguraţilor afectaţi de evoluţiile de pe piaţa RCA

Guvernul României a transmis, vineri, prin purtătorul de cuvânt Dan Cărbunaru, că va susţine toate măsurile necesare pentru a proteja interesele asiguraţilor afectaţi de evoluţiile de pe piaţa Răspunderii Civile Auto şi precizează că ASF urmează să transmită propunerile de soluţionare către Ministerul de Finanţe, pentru înaintarea la nivelul Guvernului.

”Guvernul României va susţine toate măsurile necesare pentru a proteja interesele asiguraţilor afectaţi de evoluţiile de pe piaţa Răspunderii Civile Auto”, precizează purtătorul de cuvânt al Executivului.

mai arată că, ”în urma analizei efectuate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca institutie responsabilă, aceasta urmează să transmită propunerile de soluţionare către Ministerul de Finanţe, pentru înaintarea la nivelul Guvernului”.

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei, anunţă vineri ASF.

Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment şi numirea Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) ca administrator interimar al societăţii. Între februarie 2020 şi ianuarie 2023, ASF a amendat Euroins cu peste 16 milioane de lei în total, sancţiuni rezultate din 17 acţiuni de control.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

Ultimele știri