Un jurnalist de la „The Wall Street Journal” a fost reţinut în Rusia sub acuzaţia de spionaj

Serviciul rus de securitate internă FSB a anunţat joi că un reporter al cotidianului american „The Wall Street Journal”, Evan Ghershkovich,, a fost reţinut în oraşul Ekaterinburg din Urali, fiind suspectat de spionaj, a anunţat agenţia de presă Interfax, preluată de Reuters.

Într-un comunicat citat de Interfax, FSB a precizat că a „oprit activităţile ilegale ale cetăţeanului american Gershkovich Evan, născut în 1991, corespondent al biroului din Moscova al ziarului american The Wall Street Journal, acreditat la Ministerul rus de Externe, care este suspectat de spionaj în interesul guvernului american”.

În comunicat se precizează că Gershkovich a fost însărcinat „de partea americană” să adune informaţii despre „activităţile uneia dintre întreprinderile complexului militar-defensiv”. dar FSB nu a furnizat nicio dovadă în acest sens.

Ultimul articol publicat de jurnalist în Wall Street Journal datează din 28 martie şi este o analiză semnată alături de colegul său de la Berlin, Georgi Kantchev, intitulată „Economia Rusiei începe să se destrame – Investiţiile sunt în scădere, forţa de muncă este redusă, bugetul este comprimat. Oligarh: ‘Nu vor fi bani anul viitor’”.

Deocamdată, publicaţia americană nu are nicio reacţie în legătură cu reţinerea corespondentului său.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

Ultimele știri