Nicolae Ciucă, despre codul de vreme rea: Nu au fost situaţii deosebite

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, despre codul de vreme rea care a afectat mai multe judeţe din ţară, că nu au fost situaţii deosebite, iar la nivelul Ministerului au fost mobilizate toate forţele, acţionând 4.000 de militari şi 2.500 de mijloace.

El a precizat că s-a luat decizia aseară ca la nivelul judeţelor Iaşi şi Neamţ să se închidă toate drumurile şi a fost o măsură foarte bună Şeful Executivului a spus că la raportul de dimineaţă al celulei de criză de la IGSU, situaţia este sub control şi se vor menţine active toate măsurile, cel puţin pe perioada cât va exista acest cod.

Premierul a declarat la Parlament că s-au activat Comitelele pentru situaţii de urgenţă, la nivelul judeţelor vizate de aceste coduri de vreme rea.

”S-a luat decizia aseară ca la nivelul judeţelor Iaşi şi Neamţ să se închidă toate drumurile şi a fost o măsură foarte bună şi vreau să le mulţumesc cetăţenilor pentru respectarea măsurilor anunţate de IGSU. Nu au fost situaţii deosebite şi la nivelul Ministerului au fost mobilizate toate forţele, au acţionat 4.000 de militari şi 2.500 de mijloace”, a spus şeful Executivului.

Premierul a arătat că totodată, au fost dislocate mijloace tehnice suplimentare în judeţele Iaşi şi Botoşani.

”În acest moment, la raportul de dimineaţă al celulei de criză de la IGSU, situaţia este sub control şi se vor menţine active toate măsurile, cel puţin pe perioada cât va exista acest cod, avem prognoză până în această seară, urmând ca în funcţie dee situaţia meteorologică să luăm măsuri în continuare”, a spus Ciucă. 

El a arătat că de asemenea s-au luat măsuri ca împreună cu celelalte forţe de la MApN dacă este necesar să acţioneze pentru deblocarea drumurilor, iar CNAIR-ul a deplasat de asemenea mijloace suplimentare pentru deszăpezire.

 

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri