Arhiepiscopul Tomisului a anunţat că va aduce Lumina Sfântă de pe mare şi în acest an

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a anunţat că şi în acest an va aduce Lumina Sfântă de pe mare, urmând ca aceasta să fie împărţită apoi credincioşilor în Parcul Catedralei.

“Vom lua Lumina de la malul mării. Şi iată, vom veni cu Lumina în Parcul Catedralei, o vom împărţi de pe locul pregătit acolo, în mijlocul parcului şi apoi vom merge cu Lumina pe altarul de vară şi de acolo vom începe slujba în aşa fel încât la miezul nopţii să avem cântarea Hristos a înviat! După aceea vom avea şi ziua la ora 12 Slujba Vecerniei, numită în popor a doua Înviere pentru că iarăşi ieşim cu făclii aprinse”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului, luni, într-o conferinţă de presă. 

Întrebat de ce doar la Constanţa Lumina Sfânta este adusă în acest mod, ÎPS Teodosie a explicat: “Pentru că aşa a venit Sfântul Apostol Andrei, reconstituim tradiţia, venim pe mare, pentru că aşa a venit apostolul nostru şi el a adus adevărul Învierii aici. Dacă nu era El, n-aveam adevărul Învierii atât de devreme, l-a adus chiar în secolul întâi, când a venit aici, prin anii 50”.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

Ultimele știri