Treisprezece trenuri care circulă pe ruta Constanţa-Bucureşti au înregistrat, marţi, întârzieri de până la 65 de minute, după ce angajaţi ai Primăriei Valu lui Traian au rupt mai multe cabluri de semnalizare feroviară, în timpul unor lucrări făcute în zonă.
”Cablurile de semnalizare feroviară au fost rupte sau secţionale astăzi, în jurul orei 11.30, între staţiile Valu lui Traian-Basarabi, de către angajaţii Primăriei Valu lui Traian, care executau lucrări în proximitatea căii ferate. Din cauza acestui deranjament, circulaţia a 13 trenuri de pe ruta Constanţa – Bucureşti s-a desfăşurat în condiţii speciale, cu îndrumarea trenurilor pe intervalul de staţii respectiv, de către personalul feroviar, prezent pe teren, fiind înregistrate întârzieri de 5, până la 65 de minute, faţă de graficul normal de circulaţie”, a anunţat, marţi seară, purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.
Conform sursei citate, echipele feroviare de intervenţie ale SRCF Constanţa lucrează şi la această oră pentru înlocuirea sau repararea cablurilor rupte ori secţionate în zona Valul lui Traian – Basarabi, astfel încât circulaţia trenurilor să se reia în condiţii normale de trafic.
”Adresăm scuzele necesare călătorilor şi îi asigurăm că personalul feroviar depune toate eforturile necesare pentru remedierea deranjamentului şi restabilirea circulaţiei conform orelor din Mersul Trenurilor”, a menţionat Brânzan.
Sursa: Adevarul Zilei