Meteorologii anunţă că vremea va fi schimbătoare în toată ţara până la mijlocul lunii mai. Vor fi ploi şi temperaturi care vor oscila de la o zi la alta, avertizează specialiştii.
Potrivit meteorologilor, în Banat, vremea va fi schimbătoare pe toată durata intervalului. Vor fi „alternanţe între temperaturi în jurul normelor caracteristice sezonului şi uşor sub acestea, cu medii ale maximelor între 18 şi 22 de grade, cele mai scăzute în 3, 4 mai şi între 9 şi 12 mai”. Noaptea nu vor fi variaţii semnificative, iar temperaturile se va situa în jurul mediei de 10 grade, mai scăzut, spre 6…8 grade doar la începutul perioadei şi din nou în 5 şi 6 mai.
În prima săptămână vor fi ploi în general de scurtă durată, pe arii restrânse şi mai ales după-amiaza, apoi va creşte probabilitatea ca aria acestora să fie mai extinsă.
În Crişana, perioada va debuta cu o scurtă şi uşoară încălzire, astfel că mediile maximelor vor fi în primele două zile de 22…24 de grade. Apoi se va răci până în 4 mai, când temperaturile vor coborî spre 18 grade. Până la sfârşitul intervalului nu vor mai fi variaţii semnificative, iar temperaturile se vor menţine în jurul a 20 de grade. Minimele se vor situa între 6 şi 10 grade, cu cele mai scăzute valori în 1, 5 şi 6 mai şi cele mai ridicate după data de 11 mai.
Vor fi ploi pe suprafeţe mici şi în general slabe cantitativ în perioada 1 – 8 mai, iar ulterior va creşte probabilitatea ca acestea să acopere arii mai extinse şi să devină mai însemnate cantitativ.
În Transilvania, în prima săptămână vor fi alternanţe termice, cu medii ale maximelor între 18 şi 21 de grade, cu cele mai scăzute valori în zilele de 1 şi 4 mai. Apoi nu vor mai fi variaţii semnificative, astfel încât temperaturile vor oscila uşor în jurul a 19 grade. Temperaturile minime vor înregistra cele mai scăzute valori în 2 mai, aproximativ 3 grade, iar în restul perioadei se vor situa între 6 şi 8 grade.
Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse şi mai însemnate cantitativ va creşte din 7 mai, iar până atunci acestea vor fi doar pe arii restrânse şi cu precădere după-amiaza.
În Maramureş, regimul termic va avea fluctuaţii în prima săptămână de prognoză. În primele două zile se va încălzi, în următoarele se va răci, apoi se va încălzi din nou. Media maximelor va fi între 18 şi 22 de grade, iar temperaturile minime vor fi de 4…5 grade.
Vor fi ploi pe arii restrânse, mai ales după-amiaza şi în general slabe cantitativ până în data de 7 mai, apoi va creşte probabilitatea de extindere a acestora.
În Moldova, în prima săptămână a intervalului media temperaturii maxime va avea variaţii de la o zi la alta şi se vor înregistra valori de temperatură cuprinse între 16 şi 20 de grade, urmând ca în a doua săptămână, valorile termice diurne să crească treptat de la 16 grade până spre 20 de grade. Temperaturile medii nocturne se vor încadra în prima săptămână între 3 şi 8 grade, cu cea mai coborâtă valoare pe 2 mai şi cea mai ridicată pe 7 mai. În a doua săptămână, temperaturile minime medii vor fi în creştere spre 10 grade.
Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în a doua săptămână din luna mai.
În Dobrogea, temperatura maximă va fi în prima săptămână între 13 şi 19 grade, cu cele mai coborâte valori în intervalul 3 – 4 mai şi cele mai ridicate valori spre sfârşitul săptămânii. În primele zile ale celei de a doua săptămâni, temperaturile diurne vor coborî spre 17 grade, apoi vor atinge 20 de grade în ultimele zile din interval. Temperaturile minime vor fi între 7 şi 9 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în a doua săptămână din luna mai.
În Muntenia, în prima săptămănă a lunii mai, temperaturile vor oscila de la o zi la alta şi mediile se vor încadra între 17 şi 21 de grade. Apoi în cea de a doua săptămână temperaturile se vor încadra între 20 şi 22 de grade. Temperaturile minime vor fi între 6 şi 9 grade, cu cele mai coborâte valori în intervalul 1 – 3 mai.
Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse va fi în creştere după data de 7 mai. Până atunci ploile vor fi pe arii restrânse şi în general slabe cantitativ.
În Oltenia, valorile termice diurne vor scădea de la medii de 20…21 de grade la începutul intervalului spre 17 grade în 3 şi 4 mai, urmând ca apoi să crească din nou spre 21 de grade în ultimele zile ale primei săptămâni. În cea de a doua săptămână temperaturile maxime vor fi în medie de 19…21 de grade. Valorile termice nocturne vor creşte treptat şi se vor încadra între 7 şi 10 grade.
Ploile vor fi pe arii restrânse şi în general slabe cantitativ, dar din data de 7 mai va creşte probabilitatea ca acestea să fie mai extinse.
La munte, vremea nu va avea modificări substanţiale pe aproape tot intervalul, astfel încât mediile temperaturilor maxime vor fi între 8 şi 10 grade, iar ale minimelor între 1 şi 4 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii pe arii extinse şi mai însemnate cantitativ va fi în creştere din 7 mai, au precizat meteorologii.
Sursa: Sursa Zilei