Candidaţii români şi-au intensificat căutările pentru un nou job în luna aprilie şi au înregistrat, în medie, între 5 şi 7 aplicări fiecare, după cum arată datele platformei de recrutare online BestJobs, potrivit căreia cei mai hotărâţi să-şi schimbe jobul sunt tinerii între 25 şi 34 de ani.
”Candidaţii români şi-au intensificat căutările pentru un nou job în luna aprilie şi au înregistrat, în medie, între 5 şi 7 aplicări fiecare”, după cum arată datele platformei de recrutare online BestJobs.
Dintre cele aproape 600.000 de aplicări, peste 20% au primit răspuns direct în platformă, angajatorii folosind tot mai des această opţiune pentru a stabili detaliile următoarelor etape.
Peste 150.000 de candidaţi au fost activi în luna aprilie pe platforma BestJobs, în căutarea unor noi oportunităţi de muncă. Dintre aceştia, 35% au făcut parte din segmentul de vârstă 25-34 de ani, răspunzând nevoii crescute de candidaţi pentru rolurile de nivel intermediar. Activi au fost şi tinerii de 18-24 de ani, acoperind aproape 20% din totalul candidaţilor care şi-au căutat job în luna aprilie.
Domeniile care au atras cele mai multe aplicări în luna aprilie au fost Vânzările, cu 100.000 de aplicări, Management-ul, cu 80.000 de aplicări şi Financiar/ Contabilitate, cu 55.000 de aplicări.
În ultima lună a crescut foarte mult şi interesul pentru rolurile în Call Center, poziţia care a înregistrat peste 6.000 de aplicări fiind una de Agent Call Center pentru o companie din Vânzări. În plus, expresia „call center” se află în topul interogărilor realizate pe platforma BestJobs, alături de „contabil”, „inginer” sau „şofer”.
„Observăm şi că interesul pentru joburile remote rămâne constant, poziţiile care precizează posibilitatea de a lucra de la distanţă, chiar şi parţial, atrăgând aproape 20% dintre aplicări. Mai mult, expresia «remote» rămâne în topul căutărilor, la mică distanţă de căutările pentru «part time», ceea ce poate însemna că o bună parte dintre candidaţi caută un job suplimentar, cu program flexibil şi care să le permită să îşi desfăşoare activitatea de oriunde”, spune Ana Vişian, marketing manager BestJobs.
În ultimele 30 de zile, cei mai activi candidaţi au fost în Bucureşti/ Ilfov, cu 270.000 de aplicări, Timiş, cu 93.000 de aplicări şi Cluj, cu 75.000 de aplicări.
Printre companiile care au atras cele mai multe CV-uri se numără LIDL Discount, Bosch Service Solutions şi ING România, joburile publicate de acestea pe BestJobs înregistrând 3% din volumul total de aplicări.
BestJobs este una dintre cele mai mari platforme de recrutare online din România. În orice moment, pe BestJobs sunt peste 35.000 de joburi şi 4,6 milioane de profesionişti conectaţi la piaţa muncii.
Sursa: Adevarul Zilei