Stolojan: Indiferent de obligaţiile asumate prin PNRR, ar fi trebuit să facem această reformă cu pensiile speciale

Fostul premier Theodor Stolojan consideră că, indiferent de obligaţiile asumate prin PNRR, ar fi trebuit să facem această reformă cu pensiile speciale.

El a precizat că pentru magistraţii care intră în sistem trebuie pusă în aplicare legislaţia care există referitoare la pensiile ocupaţionale, iar pentru cei care sunt la pensie sau urmează să iasă la pensie în curând trebuie eliminate excesele.

Theodor Stolojan a vorbit  miercuri, la Prima News, despre reforma pensiilor speciale.

”Indiferent de obligaţiile asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, noi ar fi trebui să facem această reformă cu pensiile speciale. Şi eu văd această reformă având două componente. În primul rând, dacă luăm exemplul magistraţilor şi toată lumea spune că este aproape imposibil, că au în mână Curtea Constituţională, care în conflict de interese sigur că îşi apără poziţia de pensionari speciali. Deci eu văd în două etape această reformă. În primul rând, pentru că magistraţii, de exemplu, au la ora actuală salarii cam de trei, patru ori mai mari decât media salariului pe economie. Deci, ei în mod normal, pe baza sistemului bazat pe contributivitate, ar avea pensie cam de  trei, patru ori mai mare decât pensia medie din România. Magistraţii spun ”Nu e de ajuns, ne afectează independenţa”. În aceste condiţii, pentru toţi magistraţii care intră de acum înainte în sistem trebuie să punem în aplicare o legislaţie pe care o avem, şi anume pensiile ocupaţionale. Şi acest lucru e valabil pentru toate categoriile, unde considerăm că, în afară de sistemul bazat pe contributivitate, deci sistemul general de pensii din România avem anumite grupuri sociale, profesionale, care trebuie să mai aibă ceva în plus la pensie. Deci avem sistemul de pensii ocupaţionale”, a declarat Stolojan.

El a precizat ce se poate face şi cu cei care sunt la pensie sau vor ieşi la pensie în perioada următoare. 

“Întrebarea e ce facem cu cei care astăzi sunt la pensie şi cu cei care sunt în activitate şi vor ieşi la pensie în anii următori? Aici trebuie mers pe soluţia propusă de Guvern, corectată însă pentru că e încă prea uşoară, şi anume de eliminat excesele. Avem două categorii de excese. În România, ca nici o altă ţară, am extins foarte mult grupurile astea beneficiare de pensii speciale. Vă reamintesc că pentru primari, deja de doi ani de zile amânăm aplicarea unei legi care le dă dreptul şi primarilor şi altora din administraţiile locale să primească pensii speciale.  Şi a doua categorie de excese, după cum aţi văzut, se iese la pensie în România la vârste fragede de 45 de ani, 50 de ani, se ia ultimul salariul, cel mai mare pe care l-a avut, şi ăla e baza de plecare în pensie. Trebuie eliminate aceste excese pentru cei care sunt la pensie şi urmează să beneficieze de pensie. Dar, repet, pentru cei care intră în sistem trebuie trecut pe sistemul de pensii ocupaţionale”, a mai afirmat Theodor Stolojan.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri