Orban anunţă că va depune plângere penală împotriva celor care l-au agresat la protestul AUR

Deputatul Ludovic Orban a anunţat, vineri, că va depune plângere penală împotriva celor care l-au agresat la protestul AUR.

„Luni dimineaţa, voi depune plângere la poliţie contra celor care m-au agresat. Nu o fac din ranchiună personală. O fac pentru că violenţa nu poate fi tolerată în societate. Pentru că nu pot accepta ca, prin nepedepsirea celor care au fost violenţi, să fie încurajată proliferarea acestor comportamente antisociale. Orice om ar putea deveni victima unor astfel de agresiuni”, a precizat Orban, pe Facebook.

Orban declara, miercuri, că nu i s-a permis accesul în Parlament pe la intrarea deputaţilor de către dispozitivul de jandarmi, în jurul clădirii fiind şi protestatari AUR, printre care „bătăuşi de profesie” care l-au înjurat şi lovit cu coatele şi picioarele.

„Nu mi s-a permis accesul în Parlament ca deputat de dispozitivul de jandarmi, deşi am solicitat în mod expres acest lucru jandarmilor de la poartă, spunându-le că este normal şi firesc ca deputat ce sunt să mi se permită accesul, nu pe poarta cu maşini, ci pe poarta de intrare personal. Mi s-a interzis accesul. (…) Am fost obligat, ca să pot intra în Parlament, că trebuia să intru pe la Senat, să traversez Strada Izvor, să mă duc pe Bulevardul Libertăţii. Acolo erau patru grupuri de manifestanţi. În prima parte, până când jandarmii nu mi-au permis accesul, manifestanţii din faţa intrării, nimeni n-a avut nimic cu mine”, explica Orban.

El arăta că a traversat Strada Izvor înconjurat „şi de nişte jandarmi”. „Şi nu doresc niciunui cetăţean să păţească din partea nimănui ceea ce am păţit. Am fost scuipat, am fost înjurat, am fost îmbrâncit în repetate rânduri, am fost lovit atât la vedere, cât şi lovit mişeleşte, cu coate şi cu picioare, ca să înţelegeţi că sunt nişte bătăuşi de profesie care sunt adunaţi acolo şi care nu s-au mişcat natural împotriva mea, ci au fost provocaţi, asmuţiţi să comită acte de violenţă împotriva mea. Cine erau acolo? AUR, marea majoritate a manifestanţilor sunt manifestanţi AUR care sunt instigaţi să aibă un asemenea comportament violent. N-au făcut-o de capul lor, au fost pur şi simplu instigaţi, au fost parlamentari AUR prezenţi acolo, au fost lideri AUR prezenţi acolo între manifestanţi”, susţinea Ludovic Orban.

Tot miercuri, conferinţa de presă pe care urma să o susţină Ludovic Orban la Parlament a fost întreruptă de deputatul AUR Dan Tanasă, care l-a acuzat pe acesta că minte, în condiţiile în care Orban a dorit să dea o reacţie vizavi de incidentul legat de o colaboratoare a AUR, dar şi de faptul că a fost agresat la intrarea în Palatul Parlamentului.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

Ultimele știri