Când intră următorii bani pe cardurile de alimente pentru români – Cine primește ajutorul în 2023 – Anunțul lui Adrian Câciu

O nouă tranșă este virată pe cardurile sociale de alimente în luna octombrie. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu a anunțat data la care intră banii de alimente pentu persoanele vulnerabile. 

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene din România, Adrian Câciu, a anunțat data la care va fi virată următoarea tranșă de bani pe cardurile sociale de alimente.

„Cardurile de alimente s-au dat în august, partea de august și septembrie, urmează tranșa din octombrie, octombrie-noiembrie, deci în 15 octombrie va fi încă o încărcare de carduri cu 250 de lei”, a anunțat Adrian Câciu, joi, la o televiziune de știri.

Greșeala care le poate bloca românilor voucherele de alimente și le poate aduce amenzi de până la 6500 de lei

Ministrul Fondurilor Europene a precizat că ajutorul de la stat pentru alimente, în cazul persoanelor vulnerabile, va fi păstrat și anul viitor.

„Ce pot să vă spun este că măsura cardurilor de alimente va continua și după 1 ianuarie 2024. Asta pot să vă spun sigur”, a adăugat ministrul Adrian Câciu.

Tranșa anterioară a fost virată în luna august, pe cardurile de alimente.

„Aproximativ 2,5 milioane carduri „Sprijin pentru România” vor fi alimentate cu o nouă tranșă de 250 de lei până la data de 15 august, astfel încât beneficiarii acestora să poată folosi acest ajutor cât mai repede. Programul «Sprijin pentru România» funcționează deja de mai bine de un an, timp în care în jur de 2,5 milioane de români aflați în situații dificile au primit ajutor pentru a-și cumpăra alimente și mese calde”, a anunțat ministrul Adrian Câciu pe 8 august.

Ajutorul  este acordat o dată la 2 luni, beneficiază aproximativ 2,5 milioane de persoane, conform listelor de beneficiari eligibili centralizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, potrivit OUG nr. 63/2022.

LISTA alimentelor care vor putea fi cumpărate cu vouchere acordate persoanelor cu venituri reduse

Listele cu beneficiari eligibili pentru încasarea ajutoarelor de 250 de lei la 2 luni sunt transmise MIPE, înainte de plata fiecărei tranșe, de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, nivelul veniturilor lunare fiind verificat și de Agenția Națională de Administrare Fiscală. În acest context, posesorii cardurilor care nu sunt alimentate cu noua transă de 250 lei trebuie să se adreseze Ministerului Muncii și Solidarității Sociale sau instituțiilor subordonate MMSS (casele teritoriale de pensii / agențiile județene pentru plăți și inspecție socială).

Cine beneficiază de vouchere sociale pentru alimente și mese calde în valoare de 250 de lei 

– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;

– persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;

– familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

– familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;

persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri