Planul anti-drog al MAI: rețele de trafic destructurate și cantități record de droguri scoase de pe piață

Poliția desfășoară zilele acestea operațiunea HIDRA, care vizează traficanți de droguri, inclusiv adolescenți proveniți din familii înstărite, care au făcut trafic de droguri în București și pe litoral. Chiar în această dimineață au fost făcute mai multe percheziții, inclusiv la domiciliul lui Vlad Pascu, cel care a provocat moartea a doi tineri în localitatea 2 Mai.

Se văd astfel primele efecte ale Planului național de luptă împotriva drogurilor, în care ministrul Predoiu a activat structurile MAI. De asemenea, ministerele Educației, Sănătății, Familiei, Dezvoltării, Muncii și Culturii se concentrează pe siguranța copiilor în școli și informarea lor permanentă despre pericolul drogurilor, dar și pe acțiuni de forță împotriva traficanților, cum este operațiunea „Hidra”.

La nivel național, planul anti-drog scoate la iveală rețele întregi de trafic, dar și cantități impresionante de substanțe interzise care ar fi ajuns pe piață, în special la adolescenții consumatori. De pildă, au fost confiscate 30 kg de „Cristal”, drog de mare risc, la Galați, cu o valoare de piață de 600 mii euro. Peste un milion de pastile de Alprazolam, cu o valoare de piață de 3 milioane euro, la vama Bechet. La Brașov a fost destructurată o rețea de 14 persoane care au fost arestate preventiv, inclusiv polițistul consumator și distribuitor de droguri. La Bacău, la finele lunii august, polițiștii și procurorii DIICOT au destructurat o grupare de șapte persoane care distribuiau în județ mai multe tipuri de substanțe psihoactive.

Cifrele Poliției de la începutul anului arată un fenomen infracțional de amploare la nivelul întregii țări care trebuie combătut: au fost reținute 843 de persoane și 31 de grupuri infracționale destructurate. De asemenea, au fost scoase de pe piață 570 kg de stupefiante și 3 tone de precursori utilizați la prepararea drogurilor. Iar toate aceste acțiuni vor continua în perioada următoare.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri