Alexandra Păcuraru se retrage temporar cu emisiunea România Suverană: „Am decis să iau o pauză medicală de la televiziune”

Alexandra Păcuraru – moderatoarea emisiunii „România Suverană„, de la Realitatea PLUS, a anunțat că se retrage temporar din televiziune din motive de sănătate. 

Alexandra Păcuraru a subliniat că este recunoscătoare pentru întreaga experiență pe care a acumulat-o alături de echipa de la Realitatea PLUS și alături de telespectatorii săi, atât din țară, cât și din diaspora.

Mai mult, moderatoarea a mărturisit că deși a refuzat anterior să se implice pe platforme de socializare precum Facebook, Instagram, TikTok și Telegram, în contextul retragerii temporare de la emisiune a decis să facă un pas înainte și să se conecteze direct cu publicul său prin aceste mijloace de comunicare. Această schimbare este un mod de a menține legătura cu telespectatorii în absența sa de pe micile ecrane.

Alexandra Păcuraru a transmis încrederea că echipa de la Realitatea PLUS va continua să lupte pentru dreptate, adevăr și suveranitate și că ea rămâne hotărâtă să contribuie la construirea unei Românii pentru români, alături de concetățenii săi.

„Am decis să iau o pauză medicală de la televiziune, mă retrag pentru o perioadă nedeterminată de timp pentru a-mi redobândi sănătatea. Sunt recunoscătoare pentru toată experiența acumulată alături de echipa Realitatea PLUS și alături de telespectatorii mei fideli din țara și din diaspora. Mereu am spus că e de ajuns ceea ce fac și nu voi face nicioadată vreun cont pe Facebook sau Instagram, TikTok și Telegram și iată că astăzi am făcut acest pas pentru a menține legătura cu voi, familia mea! Vă rog să aveți răbdare să mă lăsați să învăț să postez, să învăț să filmez, să montez și să promovez materialele pe care le gândesc. Uite cum am învățat azi să nu mai spun niciodată „niciodată”!

Vă las pe mâini bune, echipa Realitatea PLUS rămâne determinată să lupte pentru dreptate, pentru adevăr și pentru suveranitate. În ceea ce mă privește, eu rămân cu aceleași intenții ferme de a construi România pentru români, alături de români. Sănătatea este cea mai mare comoară și când primim semnale că s-a depășit linia roșie trebuie să ne ascultăm corpul și să acționăm în consecință. În concluzie, odihnă, bucurii, iubire și gânduri bune. Ingredientele esențiale care mă ajută și ne ajută de fiecare dată să fim noi în cea mai bună versiune a noastră. Rămân la un click distanță! Iubiți România pentru că merită!”, a transmis Alexandra Păcuraru.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri