Medicament nou pentru pacienţii cu depresii severe. Tratamentul costă 3.000 de euro pe lună

Medicul Eduard Moţoescu, director medical al Spitalului ”Obregia” din Capitală, a declarat că există un medicament nou pentru pacienţi cu forme grave de depresie, de care beneficiază 15 persoane, deşi necesarul ar fi de peste 300 numai la această unitate medicală. Costul acestui tratament se ridică la 3.000 de euro.

Noi ne ocupă de cazurile acute. După ce aceştia se externează (…) ar trebui să fie preluaţi de colegii noştri din ambulatorii. Nu există, din câte ştiu, o satisfacţie foarte mare legat de acest aspect, legat de ceea ce se întâmplă după externarea acestor pacienţi. După ce ne întâlnim cu aceşti pacienţi, la câteva luni de la externare, pentru că ei revin în aceeaşi stare şi ne solicită ajutorul, pentru că nu au continuat tratamentul, pentru că se confruntă cu aceleaşi probleme, observăm că suportul acestor pacienţi nu este unul care să ne satisfacă”, a declarat medicul Eduard Moţoescu, marţi seară, la Medika TV.

Întrebat despre tratamentul pentru cei cu forme severe de depresie, Eduard Moţoescu a precizat că medicamentul a ajuns în România şi că 15 persoane beneficiază de el.

Medicamentul a ajuns, avem primii pacienţi care au fost trataţi cu acest medicament. programul este la început. Sunt la nivelul acesta fonduri disponibilizate pentru 15 pacienţi. sperăm să existe continuitate în acest program, este un tratament foarte costisitor, de aceea nădăjduim să existe această continuitate pentru că pacienţi ar fi, cei care ar putea să beneficieze de pe urma acestui tratament”, a declarat Eduard Moţoescu.

Moţoescu a explicat că tratamentul este unul costisitor.

Costul acestui medicament este unul prohibitiv pentru majoritatea cetăţenilor, este în jur de 3.000 de euro pe lună. Se foloseşte acest tratament în tulburări rezistente la tratamentele pe care le foloseam până în momentul acesta şi este indicat pentru a nu se ajunge la modalitatea terapeutică ultimă pe care noi o folosim, care are anumite riscuri legate de anestezierea pacienţilor, de starea fizică a acestora”, a mai spus medicul.

Întrebat, de asemenea, câţi pacienţi ar avea nevoie de acest nou tratament, Eduard Moţoescu a spus că peste 300 numai la Spitalul ”Obregia”.

La nivelul spitalului nostru, aş vedea undeva la 300-350 de pacienţi anual”, a precizat Eduard Moţoescu.

Sursa: news.ro

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri