Nou protest pro-Palestina la București – Lumea arabă dă în clocot / Război total între Israel și Gaza

Sâmbătă va fi un nou protest pro-Palestina la București. Vineri a fost prima manifestație de acest gen în România. Mai mulți ambasadori ai țărilor arabe au participat la evenimentul organizat de ambasada Palestinei. Momentul de susținere vine în timp ce, în Orientul Mijlociu, militanții Hamas distribuie masiv mesaje prin care fac apel ca susținătorii din toată lumea să iasă în stradă. 

Sâmbătă, 21 octombrie 2023, în Piața Universității, în intervalul orar 15:30-18:30, Jandarmeria  Capitalei, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranţă la nivelul Capitalei, respectiv pentru asigurarea ordinii publice şi protecţia participanţilor la adunarea publică organizată de Asociația Comunității Palestiniene din România, în semn de solidaritate cu poporul palestinian.

Jandarmeria Capitalei recomandă persoanelor care vor participa la această manifestație, dar şi celorlalţi cetăţeni, să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicaţiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură și să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi, dacă observă persoane care au un comportament antisocial.

Proteste masive în marile orașe europene

Întreaga lume este acaparată de proteste pro-Palestina, iar violențele extreme au dus și la sute de arestări. Zeci de manifestanți au fost ridicați de pe străzi, în Franța, iar peste 200 de oameni au fost arestați în Germania, după ce au provocat incendii și s-au bătut cu oamenii legii. 300 de arestări au avut loc și în SUA după ce Capitoliul s-a umplut de evrei anti-război. Protestele sunt interzise din cauza riscului crescut de atacuri teroriste însă, în întreaga lume sunt anunțate manifestații de amploare. 

Demonstrațiile pro-Palestina au fost interzise în mai multe țări europene după ce simpatizanții Hamas s-au infiltrat la proteste. Peste 44 de milioane de musulmani trăiesc în Europa.

Poliția este acuzată de violențe în tot mai multe țări. Inclusiv în Statele Unite, forțele de ordine sunt acuzate că au rănit un individ care a luat cu asalt Capitoliul în timpul unei mișcări pro-Palestina. 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri