Zi decisivă pentru Florin Cîțu. Senatorii decid azi dacă îi ridică imunitatea

Zi decisivă în dosarul achizițiilor de vaccinuri în perioada pandemiei COVID. Senatorii decid azi dacă îi ridică imunitatea lui Florin Cîțu, pentru ca acesta să poată fi cercetat de DNA. În această dimineață, fostul premier va veni la Comisia Juridică, unde este dezbătut dosarul, înainte de votul final. Între timp Consiliul Superior al Magistraturii s-a sesizat din oficiu și cercetează o posibilă încălcare a independenței procurorilor anticorupție. 

Comisia juridică are termen până miercuri, 29 noiembrie, în vederea formulării unui punct de vedere ce va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea.

Practic, Cîțu este la mâna parlamentarilor care vor decide când îi vor ridica imunitatea de senator. PNL a anunțat că va vota această măsură. 

Cîțu a mai precizat că nu se pune problema să demisioneze din PNL și că i se pare firească decizia partidului de a votat pentru ridicarea imunității sale parlamentare.

Fostul premier și lider al PNL a scris pe contul său de Facebook că a fost mereu în slujba românilor. „Am deplină încredere în actul de justiție și sunt convins ca procedurile aflate în desfășurare vor conduce la aflarea adevărului”. Cîțu a mai precizat că nu se pune problema să demisioneze din PNL și că i se pare firească decizia partidului de a votat pentru ridicarea imunității sale parlamentare.

FOȘTII MINIȘTRI USR AI SĂNĂTĂȚII,  VLAD VOICULESCU ȘI IOANA MIHAILĂ, SUNT ȘI EI ÎN VIZORUL DNA

Și foștii miniștri ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă se află în vizorul DNA. Pentru cercetarea penală a acestora este nevoie, însa, de încuviințarea președintelui Klaus Iohannis. Urmează ca șeful stataului să se pronunțe.

Prejudiciul total provocat statului, în dosarul achiziționării vaccinurilor anti-Covid, se ridică la UN MILIARD de euro. Banii au fost cheltuiti pe 90 de milioane de doze de vaccin. Reacțiile politice izbucnesc de la o oră la alta, iar USR-ul acuză coaliția de la guvernare de diversiune a opiniei publice în pragul campaniei electorale. 

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri