Știai că?
Explicarea semnelor puse înaintea zilelor anului pentru arătarea Praznicelor Împărăteşti, ale Născătoarei de Dumnezeu şi ale sfinţilor. Praznicele sunt împărţite în : Praznice mari, de mijloc şi mici.
(†) – arată Praznicele mari închinate : Sfintei Treimi, Mântuitorului, Sfântului Duh, Născătoarei de Dumnezeu; sărbătorile în cinstea : Înaintemergătorului; Naşterea şi Tăierea capului, şi a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, la care se face priveghere mare .
†) – arată praznicele de mijloc ale Sfinţilor, la care se face priveghere.
† – arată praznicele de mijloc, la care nu se face priveghere, ci se cântă numai polieleu.
.) – arată praznicele mici, care au doxologie mare.
. – arată praznicele mici, care au slujba pe şase.
Pilda zilei
Odată a venit la un călugăr, diavolul și-l întreabă: Ce faci tu aici, între patru pereți?, la care călugărul era gata, gata să cadă. După care vine la el îngerul lui păzitor și îi spune:
– Când o să mai vină la tine să te ispitească, să îi spui așa: „Păzesc pereții de dragul lui Hristos.”
Și atunci mi-am dat seama că și în afara mănăstirii se poate apăra pereții: pereții unei societăți care se clatină, pereții unei familii ca să meargă până la capăt, pereții unei relații dintre doi oameni pentru ca să ajungă la ceea ce și-au propus, pereții unei lumi care nu mai știe de frumusețea ortodoxiei. Fiecare dintre noi păzim pereții bunei cuviințe, pereții legăturii dintre Dumnezeu și noi.”- Părintele Galaction Dominte
Sursa: Realitatea Spirituala