Ionuț Stroe, despre sondajul care arată că PNL are 21% din procente: „Este un semnal bun după 4 ani foarte grei de guvernare”

Purtătorul de cuvânt al PNL – Ionuţ Stroe a vorbit joi, la un post TV, despre sondajul care arată că PNL are un procent de 21%. Acesta spune că „este un punct de plecare şi un semnal bun, acum, la început de an electoral, după 4 ani foarte grei de guvernare”.

„Suntem optimişti, pentru că 20% este un punct de plecare. E un semnal bun, acum, la început de an electoral, după 4 ani foarte grei de guvernare, am avut multiple crize suprapuse, chiar din spaţiul internaţional, 20% este un punct de plecare şi eu cred că vom continua cel puţin 25 de procente în cifre electorale”, a declarat Ionuț Stroe.

„PNL este cea mai puternică forţă de dreapta din România şi practic singurul partid ca şi construcţie politică alternativă la zona de stânga”, consideră purtătorul de cuvânt al PNL.

„În momentul de faţă, noi considerăm că cele 20 de procente sunt doar un punct de plecare, urmând ca obiectivul electoral să fie undeva mult mai sus”, a precizat oficialul.

Sursa: Realitatea Din PNL

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri