Pensiile de peste 4.000 de lei nu vor fi impozitate. PSD a votat împotriva propunerii PNL

PSD a votat, în Comisia de Buget, împotriva propunerii liberalilor care ar fi dus la scăderea pensiilor care trec de 4000 de lei, prin introducerea plății asigurărilor de sănătate.

Reprezentanții social-democraților au votat împotriva proiectului depus de mai mulți parlamentari PNL, precum Florin Cîțu sau Dan Vîlceanu, potrivit Realitatea Plus.

Proiectul liberal propunea ca pensionarii cu o pensie mai mare de 4.000 de lei să plătească CASS de 10% pentru partea care depășea pragul, la fel cum se întâmplă în cazul salariilor.

Proiectul va ajunge la vot în plenul Senatului, iar ulterior la Camera Deputaților, care este for decizional.

Avizul negativ al PSD nu a reprezentat o surpriză, pentru că mai mulți reprezentanți ai partidului au afirmat înainte ca proiectul să ajungă în dezbaterea legislativului că se vor opune unei asemena măsuri.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri