Mircea Geoană a subliniat că România este protejată de cea mai puternică alianță.
Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, invitat marți, 2 aprilie, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități (RRA), a comparat momentul aderării României la Alianța Atlanticului de Nord (NATO), în urmă cu 20 de ani, cu cel al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Secretarul general adjunct al NATO a adăugat că este pentru prima dată în istoria națiunii române când securitatea este protejată de cea mai puternică alianță din lume.
„Semnificația este absolut istorică și cred că nu am fi avut nevoie să vedem războiul din Ucraina început și continuat de Rusia, Orientul Mijlociu într-o situație foarte, foarte delicată, la nivel global tensiuni, crize de toate felurile, de la pandemie la crize financiare, de la atacuri cibernetice la confruntare geopolitică.
Deci este, dacă vreţi, pentru prima dată în istoria naţiunii române, zbuciumată, într-o geografie foarte expusă, cu mari puteri, sau puteri regionale încercând să ne afecteze securitatea naţională, pentru prima dată în istoria naţiunii avem securitatea acoperită, protejată de cea mai puternică alianţă din lume, din istorie.
Cred că din punct de vedere istoric, am făcut o comparaţie, poate forţată, cred că strategic vorbind, este un moment similar, sau poate simetric, cu Marea Unire. Atunci am reuşit să îndeplinim visul nostru naţional, să fim cu toţii într-o singură ţară. Acum suntem într-o situaţie în care avem, pentru multe decenii şi, sper eu, secole, securitatea şi pacea asigurate pentru poporul român. Un moment absolut colosal.”, a spus Mircea Geoană, la Radio România Actualități.