VREMEA 9 SEPTEMBRIE. TEMPERATURI POZITIVE ÎN TOATĂ ȚARA

Astăzi, valorile termice se vor situa peste cele climatologic specifice perioadei. În jumãtatea de vest a ţãrii, treptat – mai ales din orele serii – înnorãrile se vor accentua şi local vor fi mai ales averse, însoţite pe arii restrânse de descãrcãri electrice. În restul teritoriului, cerul va fi mai mult senin. Vântul va avea intensificãri în Banat, în special în zona montanã (cu rafale în general de 55…75 km/h) şi pe spaţii mici, de scurtã duratã, în rest, asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 32 de grade, cu cele mai scãzute valori în nordul extrem al litoralului.

La munte, valorile termice se vor situa peste cele climatologic specifice perioadei în majoritatea masivelor, însã dimineaţa va fi rãcoroasã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate spre searã şi noaptea, când va ploua pe arii extinse şi în cantitãţi însemnate (20…30 l/mp) în Carpaţii Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali, iar în rest ploi slabe vor apãrea pe arii restrânse spre sfârşitul intervalului. Izolat, aversele vor fi însoţite de descãrcãri electrice. Vântul va avea intensificãri, cu precãdere în Carpaţii Meridionali (cu rafale în general de 55…75 km/h).

În București, vremea va fi frumoasã, cu valori termice peste normele datei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 30 de grade.

 
 

La mare, vremea va fi în general frumoasã şi normalã termic. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 26 de grade, iar cele minime între 17 şi 19 grade. Temperatura apei mãrii va avea valori de 22…24 de grade. 

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri