ATAC MASIV AL RUSIEI CU DRONE ASUPRA KIEVULUI, AL OPTULEA ÎN LUNA SEPTEMBRIE

Rusia a lansat în noaptea de duminică spre luni un atac masiv cu drone asupra Kievului, al optulea la număr în luna septembrie, sistemele de apărare antiaeriană reuşind să doboare aproximativ 20 dintre aparatele care se îndreptau spre capitala ucraineană, a declarat şeful administraţiei militare a Kievului, Serhii Popko, citat de Reuters şi Liga.net.

„Dronele de atac lansate de ruşi se îndreptau spre Kiev din direcţii diferite şi în grupuri diferite”, a indicat Serhii Popko într-o postare pe Telegram. „Potrivit informaţiilor preliminare, nu au existat victime sau pagube la Kiev”, a scris el în mesajul postat în cursul nopţii.

Amploarea atacului, care a ţinut Kievul sub alertă de raid aerian timp de aproximativ patru ore, va fi cunoscută abia mai târziu în cursul zilei de luni, a adăugat el pe aplicaţia de mesagerie citată.

Agenţia de presă Reuters citează mai mulţi martori care au relatat despre o serie de explozii puternice aparent ca urmare a activităţii sistemelor de apărare antiaeriană.

Forţele aeriene ucrainene au anunţat în cursul acestei dimineţi că au doborât 53 dintre cele 56 de drone de tip Shahed pe care ocupanţii le-au lansat asupra întregului teritoriu al Ucrainei în timpul operaţiunilor din cursul nopţii, majoritatea aparatelor îndreptându-se în direcţia Kievului, conform postului de televiziune ucrainean Kanal 24 Ukraine.

Moscova nu a făcut deocamdată niciun comentariu despre noul atac împotriva capitalei ucrainene. Rusia afirmă că în atacurile sale aeriene vizează doar infrastructura ucraineană pe care o consideră esenţială pentru eforturile sale de război.

AGERPRES

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri