KREMLINUL NUMEŞTE APELUL LUI ZELENSKI DE A IMPUNE RUSIEI PACEA O ”GREŞEALĂ FATALĂ”

Kremlinul a calificat miercuri apelul adresat Consiliului de Securitate al ONU de către preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, de a impune Rusiei pacea drept „o eroare fatală”, informează EFE.

„Aceasta este o greşeală profundă care va avea în mod inevitabil consecinţe asupra regimului de la Kiev”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă telefonică zilnică.

Peskov, care a subliniat „dinamica pozitivă” a progreselor făcute de armata rusă în regiunea ucraineană Donbas, a subliniat că încercarea de a forţa Rusia să accepte o înţelegere este „imposibilă”.

„Rusia este adepta păcii, dar cu condiţia ca pilonii securităţii sale să fie garantaţi şi obiectivele stabilite de operaţiunea militară specială să fie îndeplinite. Fără atingerea acestor obiective, impunerea ei (pacea) este imposibilă”, a spus el.

Zelenski, care a acuzat totodată Moscova că plănuieşte atacuri împotriva a trei centrale nucleare, a subliniat că singura opţiune de a pune capăt ostilităţilor din Ucraina este de a forţa Rusia să accepte pacea.

În plus, el a denunţat şi faptul că Kremlinul a transformat Iranul şi Coreea de Nord în „complici” ai „războiului său criminal în Europa”.

AGERPRES

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri