CEREREA CA UCRAINA SĂ FIE INVITATĂ DE ACUM SĂ ADERE LA NATO, RESPINSĂ DE GERMANIA

„Este important să ne dăm seama că o ţară aflată în război nu poate absolut deloc să devină membră a NATO. Toată lumea ştie asta”, a spus cancelarul german.

Cererea preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, ca țara lui să fie invitată de acum să adere la NATO a fost respinsă, joi, 24 octombrie, de cancelarul Germaniei, Olaf Scholz.

„Este important să ne dăm seama că o ţară aflată în război nu poate absolut deloc să devină membră a NATO. Toată lumea ştie asta, nu există niciun dezacord pe acest subiect. Iar invitaţia este în mod normal legată destul de repede de aderarea la NATO”, a spus cancelarul german într-un interviu acordat televiziunii publice ZDF.

„Am descris o perspectivă de aderare a Ucrainei la termen, în cursul summiturilor Alianţei Nord-Atlantice la Vilnius anul trecut, apoi la Washington în această vară”, a reamintit cancelarul, referindu-se la angajamentul de a invita Kievul atunci când aliaţii vor decide şi când condiţiile vor fi îndeplinite. „Dar cred că dincolo de asta, momentan nu este nevoie de o nouă decizie”, a adăugat el, potrivit Agerpres.

Zelenski susține că aderarea la NATO este singura garanție reală de securitate

Președintele ucrainean și-a prezentat „planul de victorie” în faţa UE şi NATO, săptămâna trecută, cerând ca țării sale să îi fie adresată de acum invitaţia de a adera la Alianţa Atlanticului de Nord. Volodimir Zelenski a precizat că aceasta este singura sa garanţie reală de securitate.

De asemenea, liderul ucrainean a cerut să fie ridicate restricțiile cu privire la folosirea armelor pe care Occidentul le furnizează Ucrainei sau desfăşurarea pe teritoriul ucrainean a unor arme de descurajare nenucleare. Niciuna dintre cereri nu a primit încă sprijinul unanim din partea aliaţilor.

În cursul interviului, cancelarul german Olaf Scholz a reafirmat linia sa de acţiune constând în a evita ca NATO să devină beligerant în războiul lansat de Rusia împotriva Ucrainei în februarie 2022.

În plus, el și-a reiterat opoziţia faţă de livrarea de rachete germane Taurus cu rază lungă de acţiune, care ar putea atinge ţinte aflate în adâncimea teritoriului Rusiei, pe care Ucraina le-a cerut de mult timp.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri