Proiecte importante pe ordinea de zi a ședinței de Guvern

Guvernul urmează să aprobe în ședința de joi o serie de proiecte legislative și acte normative care vizează domenii variate, de la sănătate și piețe financiare până la infrastructură, agricultură și cooperare internațională.

Unul dintre proiectele aflate pe agendă propune modificarea legislației privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope. Documentul urmărește clarificarea regimului aplicabil preparatelor care conțin astfel de substanțe, stabilirea regulilor pentru combinațiile de substanțe controlate și responsabilizarea farmacistului, prin prevederea că manipularea și eliberarea acestora pot fi realizate exclusiv de personal autorizat. Sunt incluse și actualizări ale denumirilor instituțiilor competente.

Executivul va analiza și un proiect de lege pentru modificarea cadrului privind piețele de instrumente financiare, în vederea alinierii la directivele europene recente. Scopul este îmbunătățirea transparenței, accesului la date și informării investitorilor, precum și evitarea sancțiunilor pentru neaplicarea legislației comunitare.

Un alt proiect vizează stabilirea cadrului instituțional pentru dezvoltarea infrastructurii de combustibili alternativi, inclusiv extinderea rețelei de puncte de reîncărcare electrică și pentru hidrogen, în concordanță cu obiectivele climatice asumate până în 2030 și pentru facilitarea accesului la finanțare europeană.

Pe agenda reuniunii se regăsesc și măsuri privind garantarea în agricultură, dezvoltare rurală, pescuit și acvacultură, precum și aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea unui pod peste râul Prut, la Albița-Leușeni, investiție estimată la peste 256 de milioane de lei.

Guvernul va aproba și modificări privind conducerea Companiei Naționale Unifarm, decizii privind numiri de prefecți sau subprefecți, precum și memoranduri de cooperare internațională, inclusiv cu Arabia Saudită și OCDE.

Totodată, este analizată includerea unei scheme de ajutor de stat pentru dezvoltarea infrastructurii sportive necesare organizării Festivalului Olimpic al Tineretului European din 2027.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri