Legea pensiilor 2024. Modificare majoră. Ce se întâmplă cu românii care au cotizat peste 25 de ani

Un stagiu de cotizare de peste 25 de ani, va aduce și o pensie mai mare, deoarece, pentru perioadele lucrate peste această limită, cei ce vor să iasă la pensie vor primi, de anul viitor, punctaj suplimentar. 

Sistemul public de pensii va fi reglementat, de principiu, din toamna lui 2024, de Legea 360/2023, care a apărut luni în Monitorul Oficial. Unele prevederi ale noii legi se aplică din ianuarie 2024, dar majoritatea se aplică din septembrie.

Potrivit legii, stabilitatea în activitate, adică o perioadă de cotizare fără prea multe întreruperi, va fi recompensată cu puncte suplimentare, care vor însemna, de fapt, valori mai mari ale pensiilor.

Astfel, pentru stagiul de cotizare contributiv de peste 25 de ani se va acorda, de la 1 septembrie 2024, un număr de puncte de stabilitate, astfel:

0,5 puncte – pentru fiecare an realizat peste 25 de ani;

0,75 puncte – pentru fiecare an realizat peste 30 de ani;

un punct – pentru fiecare an realizat peste 35 ani.

Numărul de puncte de stabilitate se acordă proporțional și pentru fracțiunile de an.

Când noua lege se referă la stagiile de cotizare contributive este vorba despre cele realizate în sistemul public de pensii.

Regulile de mai sus nu se vor aplica “pentru perioadele în care se cumulează pensia din sistemul public sau, după caz, pensia de serviciu acordată în baza unor legi cu caracter special, cu venituri asigurate conform legii”, potrivit documentului.

De punctele de stabilitate se va ține cont la stabilirea numărului total de puncte realizat de un asigurat. Mai exact, numărul total de puncte realizat de asigurat se obține din însumarea punctajelor anuale ale acestuia și a numărului de puncte de stabilitate, scrie avocatnet.ro

Punctajul anual al unui asigurat se va determina prin împărțirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate într-un an calendaristic.

Apoi, în baza numărului total de puncte se stabilește valoarea pensiei, care se va determina prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință.

Noua lege aduce și schimbarea modului de calcul al pensiilor, punctul de referință fiind înlocuitorul actualului punct de pensie. Valoarea punctului de referință va reprezinta raportul dintre valoarea punctului de pensie și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzute de legislația anterioară, respectiv 25.

Pentru că, în 2024, valoarea punctului de pensie se va majora cu 13,8% și va ajunge la 2.032 de lei, prima valoare a punctului de referință va fi de 81 de lei. În plus, după introducerea noului mod de calcul, pensiile stabilite pe baza legislației anterioare se vor recalcula.

Sursa: realitatea.net

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri