COD GALBEN de ninsori și vânt puternic

ANM a emis o informare meteo de vânt puternic și precipitații însemnate cantitativ. Avertizarea a intrat în vigoare în această dimineață și va expira mâine seară, la ora 20.00. O altă avertizare COD GALBEN de ninsori va intra în vigoare la noapte și va expira tot mâine seară.

În intervalul menționat, temporar va ploua local moderat cantitativ în centrul, sudul și estul teritoriului și se vor acumula cantități de apă de 10…15 l/mp, iar mai ales pe parcursul nopții de duminică spre luni (24/25 martie) în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei pe arii restrânse 25…30 l/mp. Vor fi mai ales averse, însoțite izolat de descărcări electrice.

La munte vor fi precipitații mixte pe parcursul zilei de duminică, apoi vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. Trecător se vor semnala precipitații mixte, pe arii restrânse și în Transilvania și nordul Dobrogei.

Vântul va avea local și temporar intensificări, cu rafale în general de 40…50 km/h, iar în zona montană de 60…70 km/h.

În Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, local mai consistent. Vântul va prezenta intensificări, cu viteze mai mari în zona înaltă (în general la peste 1700 m) unde rafalele vor depăși 80…90 km/h, viscolind ninsoarea și determinând reducerea vizibilității. Pe parcursul zilei de luni (25 martie) în Dobrogea, estul Munteniei, sud-estul Moldovei, vestul și sudul Olteniei și în sudul Transilvaniei vântul va prezenta intensificări cu viteze în general de 55…65 km/h.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri