Ședință decisivă: PNL și PSD aleg locomotiva alegerilor europarlamentare

Pact secret între liderii Coaliției după scandalul monstru din teritoriu! Potrivit unor surse, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au avut zilele acestea o discuție despre migrația primarilor și s-au înțeles în secret să nu își mai fure edilii. În scurt timp, liderii Coaliției trebuie să tranșeze și problema locului unu pe lista pentru Parlamentul European, după ce Rareș Bogdan a dezvăluit că poziția ar putea să nu fie ocupată nici de el, nici de Mihai Tudose.

upă scandalurile legate de migrația primarilor din cadrul partidelor componente ale Coaliției, surse apropiate dezvăluie că Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au purtat discuții care au condus la un pact secret între cele două tabere, menit să pună capăt „furtului” de primari între cele două formațiuni. Problema locului unu pe lista pentru Parlamentul European a rămas nerezolvată după retragerea Ramonei Chiriac. Rareș Bogdan a spus locul 1 pe listă nu va fi ocupat nici de el, nici de Mihai Tudose. În acest context, liderii Coaliției vor analiza situația deschiderii de listă astăzi, într-oședință care este programată pentru ora 11.00.  

Se pare că lupta pentru candidatul care va fi cap de listă la europarlamentare se dă între Rareș Bogdan și Mihai Tudose, ambii susținuți de Coaliție. Liberalul nu exclude nici ca Adina Vădean să fie cea care care deschide lista și, de asemenea, a precizat că este foarte puțin probabil ca Gabriela Firea să fie luată în considerare.

„Deci eu, părerea mea personală, mă bucur că sunt și în asentimentul celor doi lideri, dar votul meu de luni în consiliul de coordonare a coaliției, între cei 11 membri, va fi să nu aducem un independent, ci să aducem unul dintre cei doi cap de listă, de la PNL, eu, de la PSD, Mihai Tudose, sau o doamnă, poate să fie oricând din primele poziții, avem doamne excepționale, doamna Adina Vălean, spre exemplu, care este comisar european, poate oricând să fie o soluție, dar există și alte soluții”, a spus prim-vicepreședintele PNL.

„Nu cred că doamna Firea va fi cap de listă. Cred că e normal să alegem dintre cei doi care sunt cap de listă, aleși de cele două partide”, a mai spus Rareș Bogdan.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri