Ministrul Educaţiei spune că subiectele la Bacalaureat nu vor fi adaptate pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale / Deca: Acei elevii cu tulburări din spectrul autist au o capacitate intelectuală sporită

Ministrul Educaţiei Ligia Deca a precizat că, luni, examenul de Bacalaureat certifică nişte competenţe ale absolventului, iar subiectele nu sunt grele şi sunt create pentru nivelul mediu. Deca a mai spus că subiectele la acest examen nu vor fi adaptate pentru elevii cu cerinţe educaţionale speciale. „Putem discuta despre cele mai potrivite măsuri de sprijin, tocmai pentru că acei elevii cu tulburări din spectrul autist au o capacitate intelectuală sporită. Este vorba doar despre adecvarea la particularităţile lor”, a completat ea.

„Examenul de Bacalaureat certifică nişte competenţe ale absolventului. Aceste competenţe, pentru a putea fi recunoscute şi în ţară, dar şi de către partenerii noştri europeni, trebuie să fie garantate. De aceea subiectele nu variază, dar variază mijloacele de sprijin pentru ca acei copii care au cerinţe educaţionale speciale să poată să îndeplinească standardul de evaluare. Asta înseamnă timp prelungit, măsuri şi materiale ajutătoare, tocmai în ideea în care diploma pe care ei o obţin să nu poată fi contestată de nimeni. Eu sunt deschisă vizavi de ce alte măsuri putem să luăm în aşa fel încât ei să fie sprijiniţi să se respecte particularităţile de învăţare pe care eu le au, dar cred că este nevoie să păstrăm încrederea în diploma pe care un absolvent de liceu o obţine”, a explicat Ligia Deca, într-o conferinţă de presă susţinută, luni la Câmpulung Muscel.

Aceasta a mai precizat că subiectele nu sunt grele la Bacalaureat, acestea fiind create pentru nivel mediu şi pentru certificarea unei competenţe medii. „Putem discuta despre cele mai potrivite măsuri de sprijin tocmai pentru că acei elevii cu tulburări din spectrul autist au o capacitate intelectuală sporită”, a adăugat ea.

„Tocmai din acest motiv ele trebuie să fie respectate pentru toţi absolvenţii. Putem discuta despre cele mai potrivite măsuri de sprijin, tocmai pentru că acei elevii cu tulburări din spectrul autist au o capacitate intelectuală sporită. Este vorba doar despre adecvarea la particularităţile lor”, a mai declarat Deca.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri