Recolte timpurii din cauza încălzirii globale. Ce spun fermierii

Datorită temperaturilor ridicate, culturile de orz, grâu, rapiță, s-au dezvoltat mai rapid decât în anii trecuți. Agricultorii stau cu sufletul la gură până când va veni momentul recoltării și spun că în aceste condiții, nu se știe dacă vor fi afectate calitatea și cantitatea. 

„Asta după cum puteți vedea grâul era înflorit în această perioadă în funcție de soiurile biologice dacă sunt mai tardive sau mai timpurii, unele au început deja să umple bobul, celelalte sunt la ieșirea spicului din burduf.”, spun fermierii.

Cerealele s-au făcut mai devreme anul acesta

Pentru că a fost o iarnă călduroasă și s-au înregistrat și precipitații, culturile de toamnă de orz, grâu, orzoaică și rapiță s-au dezvoltat înainte de termen așa că la începutul lunii mai fermierii spun că acestea arată mai bine decât în alți ani.

„În acest an din ce se poate vedea asta este floarea înseamnă că grâul este înflorit, în altă perioadă din an nici spicul nu era ieșit.”, continuă fermierii.

Ce spun fermierii despre recolte

„Este singurul an din ultimii 10 ani, cel puțin în care grâul este foarte dezvoltat în această perioadă a anului, la început de mai și iată avem deja grâu înflorit. Asta înseamnă că grâul va fi recoltat mai devreme în acest an, probabil cu cel puțin două săptămâni.”, a declarat Leonard Cicic, agricultor român.

„Până la recoltat mai este, atunci putem trage linia după ce recoltăm.”, a completat acesta.

„Cel puțin la orz recoltatul va fi decalat cu 10 zile, asta înseamnă că vom începe în jur de 15 iunie și în mod sigur după 20 iunie începe recoltatul grâului.”, a transmis Felix Odină, inginer agricultor.

Specialiștii spun că fiind un an atipic nu se poate face un pronostic asupra calității sau a cantității. Însă cert este că grâul va fi recoltat mai repede anul acesta. 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri