Mai multe sectoare de activitate din Marea Britanie sunt afectate de o mişcare de protest de o amploare fără precedent în ultimele decenii, cel mai nou anunţ venind de la sindicatul asistenţilor medicali (RCN) care vor fi în grevă două zile, pe 15 şi pe 20 decembrie, relatează BBC.
Asistenţii medicali din Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord vor intra în grevă timp de două zile luna viitoare, în ceea ce se anunţă a fi cea mai mare grevă din istoria sistemului naţional de sănătate britanic. Principalele revendicări sunt legate de salarii.
Asistentele medicale vor continua să ofere îngrijiri pentru cazuri de urgenţă, dar serviciile medicale obişnuite vor fi afectate.
RCN a declarat că nu a avut de ales după ce guvernul nu au vrut să redeschidă negocieri, declarând că majorarea salarială de 19% cerută este inacceptabilă.
Greva asistenţilor medicali este o acţiune nemaiîntâlnită în ultimii 106 ani, ilustrând gravitatea crizei sociale din Marea Britanie, cu proteste în multe sectoare care nu s-au mai confruntat cu aşa ceva de zeci de ani, relatează „Le Figaro”.
Potrivit estimărilor, salariile reale ale asistentelor medicale au scăzut cu 20% raportat la anul 2010, în parte din cauza crizei actuale a costului vieţii, în condiţiile unei inflaţii de peste 11%. Salariul anual al unui asistent medical debutant este de 27.000 de lire sterline brut (31.400 de euro).
Ministrul sănătăţii, Steve Barclay, spune că „este o perioadă dificilă pentru toată lumea” şi că guvernul nu poate satisface cererile „inaccesibile” ale RCN, care ar însemna o creştere salarială de 19,2%.
Unu din patru spitale a înfiinţat bănci de alimente pentru a sprijini personalul, potrivit NHS Providers, care reprezintă grupurile de spitale din Anglia.
Greva are loc într-un moment în care sistemul naţional de sănătate (NHS), care este subfinanţat de ani de zile, se află într-o criză profundă. Guvernul a anunţat o creştere de 3,3 miliarde de lire sterline a bugetului NHS pentru anul viitor şi anul următor.
Potrivit RCN, în Anglia există 47.000 de posturi de asistent medical neocupate.
Şi anul trecut, 25.000 de asistenţi medicali sau moaşe care lucrau în sectorul public au ieşit în stradă. „Salarizarea precară contribuie la deficitul de personal din Marea Britanie, afectând siguranţa pacienţilor”, a declarat sindicatul.
Peste 7 milioane de persoane aşteaptă tratament în spitalele englezeşti, un nivel record.
Dar mişcările sociale nu se limitează doar la sectorul sănătăţii. Mulţi alţi lucrători din sectorul public şi privat, de la avocaţi la personalul de la sol din aeroporturi, au fost, de asemenea, în grevă în acest an.
În Scoţia, profesorii au fost în grevă joi, cerând majorări salariale. De asemenea, angajaţii universitari au întrerupt lucrul joi şi vineri, într-o măsură care a afectat aproximativ 2,5 milioane de studenţi. Lucrătorii poştali şi-au prelungit greva până în 2023, ceea ce ar putea afecta livrarea corespondenţei şi a coletelor în perioada sărbătorilor.
Transportul este, de asemenea, afectat. La 10 noiembrie, metroul londonez a fost paralizat de o grevă cu o participare numeroasă. Lucrătorii feroviari au anunţat mai multe zile de acţiune până la sfârşitul anului şi în prima săptămână din ianuarie.
Funcţionarii publici au anunţat, de asemenea, acţiuni sindicale.
Ultimele greve majore în Marea Britanie datează din anii ’70 şi ’80, dar atunci au afectat în principal sectorul privat şi industria, a declarat pentru AFP Pippa Catterall, profesor de istorie la Universitatea din Westminster, ea însăşi grevistă. „Oamenii sunt sub presiune de mult timp. Nu este vorba doar de salariu, ci şi de volumul de muncă. (…) Nu vedem cum se pot schimba lucrurile decât intrând în grevă”, a continuat ea. Iar în condiţiile în care inflaţia a atins un nivel record, „oamenii devin din ce în ce mai iritaţi de măsurile cosmetice anunţate de angajatori şi de guvern”, a explicat profesoara.
Sursa: Adevarul Zilei