Accident feroviar în Gara CFR Galaţi. Patru persoane au fost rănite, una se află în stop cardio-respirator şi restul sunt încarcerate

Un accident feroviar a avut loc, sâmbătă sseara, în Gara CFR Galaţi, iar patru persoane au fost rănite, doi călători şi doi angajaţi ai CFR, a transmis ISU Galaţi.

Dintre victime, o persoană este în stop cardio-respirator şi restul sunt încarcerate. La faţa locului intervin echipaje de la SMURD, Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi Poliţia Transporturi Galaţi.

Potrivit IPJ Galaţi accidentul s-ar fi produs după ce locomotivei care făcea manevre i s-a defectat sistemul de frânare şi a intrat în vagonul de călători al unui tren care circula pe ruta Galaţi Buzău.

Accidentul s-a produs pe linia 4 a gării din Galaţi şi în urma sa au rezultat patru victime, dintre care doi sunt călători şi doi sunt angajaţi ai CFR. Printre victime se află o  femeie care a intrat în stop cardio respirator, un bărbat rămas încarcerat, precum şi şeful de tren şi mecanicul locomotivei.

Potrivit ISU Galati, o locomotivă care făcea manevre a lovit un vagon de călători care era staţionat, in gară, dar în care se aflau călâtori. Conform sursei citaate, în urma impactului au fost rănite patru persoane, din care una este în stop cardio-respirator şi o alta este încarcerată.

Lucrătorii ISU Galati acţionează pentru salvarea victimelor.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

Ultimele știri